Skip to content
Politică

Nicușor Dan agită spiritele în USR. Subiectul care care a împărțit partidul în două tabere pe un grup intern de dezbateri

Inquam Photos / Virgil Simonescu

Anunțul făcut duminică de Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook a stârnit reacții aprinse în USR. Candidatul pentru Primăria Capitalei s-a prezentat pe Facebook drept candidatul susţinut de PNL pentru Primăria Capitalei, lucru care a reprins lupta dintre cele două tabere din USR.

Mai exact, parlamentarii USR Tudor Pop şi Cristina Prună au criticat, pe un grup intern al partidului, faptul că Nicuşor Dan se asociază doar cu PNL în cursa pentru Primăria Capitalei, în condiţiile în care şi USR a anunţat că-l sprijină în competiţia cu Gabriela Firea.

”Înţeleg că USR nu are, de fapt, candidat la Primărie. Dacă tot suntem cantitate neglijabilă în comunicarea candidatului independent, n-ar fi mai cinstit să-şi asume Nicuşor Dan o candidatură din partea PNL şi să ne vedem la urne? USR Bucureşti nu e satelitul PNL”, a scris deputatul Tudor Pop pe un grup intern al partidului.

Şi Cristian Prună, aflată în tabără Barna, i-a reproşat lui Nicuşor Dan că nu a informat filiala USR Bucureşti că va participa la acţiuni de campanie organizate de PNL.

De cealaltă parte, alţi membri ai USR Bucureşti i-au luat apărarea lui Nicuşor Dan, potrivit unor discuţii obţinute de Adevărul.

„Fun post. Ce răspuns a dat Biroul Municipal propunerii lui Nicuşor Dan de calendar de acţiuni comune de campanie, Tudor? Propunerea a fost făcută prin ianuarie-februarie, nu? Niciunul. Ah, well!”, scrie USR-ista Ștefania Petre.

Candidatul la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, a propus, duminică, într-o conferință de presă, un plan de măsuri pentru protecţia populaţiei şi relansarea economiei, măsuri în competenţa Primăriei Capitalei. Printre acestea se numără limitarea accesului în parcuri, menţinerea măsurii de închidere a locurilor de joacă, spălarea completă a străzilor, sprijinirea economiei locale sau organizarea de spectacole drive-in în mai multe locuri din Bucureşti

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *