Skip to content
Politică

Nigel Farage, demers toxic: vrea să încurajeze alte naţiuni să părăsească Uniunea „muribundă”

Liderul demisionar al Partidului pentru Independența Marii Britanii (UKIP), Nigel Farage, a declarat miercuri că intenționează, după ce își va părăsi funcția, să asiste pe viitor campanii naționale pentru a ajuta și alte țări să iasă din Uniunea Europeană (UE).

‘Cred că ceea ce a făcut Marea Britanie a fost să deschidă ușa pentru sfârșitul uniunii politice (europene)’, a declarat Farage pentru jurnaliști la Strasbourg, unde este membru al Parlamentului European din partea UKIP, potrivit romaniatv.net.

‘Simt cu adevărat că rezultatul nostru oferă o rază de speranță mișcărilor pe întreg teritoriul UE’, a spus el, citând sondaje ale opiniei publice care atestă o susținere în creștere pentru părăsirea UE în țări precum Danemarca, Olanda, Republica Cehă și Italia.

‘Nimic nu va mai fi ca înainte. Cred că acest proiect, proiectul Uniunii Europene, este acum muribund’, a subliniat Farage, adăugând că se așteaptă la o nouă criză în zona euro în următoarele câteva luni.

‘Voi lucra cu partidele și mișcările politice din restul Europei și care încearcă de asemenea să-și recapete independența’, a spus Farage.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *