Skip to content
Politică

Noi ACUZAȚII în scandalul ”Concediul”: de ce s-a adresat Iohannis CCR! EXCLUSIV

MDI TV

Președintele PSD-ist al Consiliului Județean Maramureș – l-am numit pe Gabriel Zetea – consideră, în exclusivitate pentru PSnews.ro,  că sesizarea președintelui Klaus Iohannis privitoare la concediul premierului Viorica Dăncilă reprezintă o nouă ”hărțuire” prin care șeful statului ar viza debarcarea guvernării PSD-ALDE.

Cu toate acestea, Zetea admite că nu sunt motive pentru declanșarea suspendării lui Iohannis. Vă prezentăm declarațiile președintelui CJ Maramureș.

”Consilieri slab pregătiți”

”Președintele Klaus Iohannis și consilierii săi ne demonstrează din nou cât de slabi pregătiți sunt din punct de vedere constituțional: fac erori, confundă termenii și invocă legi care chiar nu se aplică în cazul concediului doamnei Viorica Dăncilă. Eu sunt convins că judecătorii Curții Constituționale vor respinge ca nefondată solicitarea lui Klaus Iohannis, pentru că – și asta-i de domeniul evidenței – plecarea în concediu nu poate pune un premier în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile.

Cum joacă Iohannis

Atribuțiile se delegă, în România, și așa s-a întâmplat mereu în ultimii douăzeci de ani, ceea ce, până acum, nu a dus niciodată la un conflict de natură constituțională. La urma urmei, vorbim despre un banal concediu la care oricine are dreptul, un concediu pe care Klaus Iohannis îl speculează din punct de vedere politic, dând curs unor noi șicane și hărțuieli. Oricine își dă seama de asta. Finalmente, scopul lui Iohannis este acela de a juca la limita Constituției, încălcând-o uneori, pentru a forța căderea Guvernului Dăncilă și instalarea, pentru a doua oară, a ‹guvernului meu›, așa cum spunea șeful statului în trecut.

Nu se pune problema suspendării

Eu nu cred că se pune problema suspendării lui Klaus Iohannis, fiindcă România are nevoie de stabilitate, dar sunt convins că românii îl vor sancționa prin vot pe președinte, și asta chiar anul viitor, cu prilejul alegerilor prezidențiale. Dacă CCR i-ar da dreptate lui Iohannis, ceea ce nu cred că este posibil, ar însemna că șeful statului va trebui să își delege atribuțiile către Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, când va pleca în primul concediu”, a declarat Gabriel Zetea, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *