Serviciile secrete americane au inițiat o investigație cu privire la infiltrarea de către Rusia a unor partide politice europene prin intermediul finanțărilor oferite ilegal în ultimul deceniu, practică ce ar face parte dintr-o strategie a Moscovei de divide et impera în Europa, potrivit realitatea.net.
Conform sursei citate, directorul comunității serviciilor de informatii din SUA (DNI), James Clapper, a fost însărcinat de Congresul american să efectueze o astfel de investigație.
Demersul ilustrează temerile crescânde la Washington cu privire la determinarea Moscovei de a exploata disensiunile deja existente între statele europene pentru a submina astfel proiectul scutului antirachetă și a obține anularea sancțiunilor impuse Moscovei în urma destabilizării Ucrainei.
Potrivit publicației britanice, și la Londra unii înalți responsabili guvernamentali consideră că în prezent în Europa se desfășoară ‘un nou război rece’, iar anvergura și forța acțiunilor Rusiei în această confruntare sunt subestimate.
Un raport intitulat ‘Activitatea de influență a Rusiei’ semnalează operațiuni de influență desfășurate de serviciile secrete ruse în Franța, Olanda, Ungaria, Austria și Republica Cehă.
Printre partidele bănuite că ar fi fost finanțate de Rusia se numără în special cele de extremă-dreapta, precum Jobbik în Ungaria, Zorii Aurii în Grecia, Liga Nordului în Italia sau Frontul Național în Franța, acesta din urmă primind anul trecut un împrumut de nouă milioane de euro din partea unei bănci ruse.
