Deputatul Tudor Benga a părăsit USR, acuzând jocurile de culise care se desfășoară la filiala din Brașov, dar și la nivel național.
„Pe mine mă oprește tot mai multă lume pe stradă să îmi spună că este dezamăgită, că USR-ul s-a fâsâit”, a precizat deputatul brașovean într-o discuție cu reporterii BizBrașov.
Originile conflictului cu tabăra Coliban din USR sunt undeva prin 2017, când actualul primar al Brașovului, atunci senator și membru al Biroului Județean al USR, a dorit să o impună pe partenera sa de viață, Camelia Clem, pe funcția de secretar general al filialei. „Asta nu era o funcție aleasă, ci numită, și am zis de atunci că nu e corect ce se întâmplă”, a explicat Benga.
Apoi, spune deputatul brașovean, a avut loc un nou conflict cu tabăra Coliban, când, în ianuarie anul acesta, a atras atenția asupra procedurii de atribuire directă a unor contracte. „Opriți-vă din asta. Noi l-am tocat pe Scripcaru un an de zile pentru chestia asta, iar noi facem același lucru?”, a fost strigătul lui Benga atunci, dar gruparea Coliban a avut grijă să îi zugrăvească acestuia un tablou de „leneș”.
„Eu nu cred că lucrurile merg bine în USR Brașov. Asta se vede din faptul că trei președinți de filială au plecat din organizația Brașov scârbiți de ce se întâmplă, cum e cazul lui Naomi Reniuț – Ursoiu, cea care a fondat USR Brașov, sau chiar din partid, cum sunt cazurile lui Bogdan Popovici și al lui Claudiu Dumitru. „Toți au fost hăituiți de același grup”, precizează Benga.
„Lucrurile sunt tensionate în USR Brașov, relația e ruptă de dinainte de 2020. Dincolo de chestia asta – ei au condamnat niște lucruri la partid pe care și ei le făceau aici. Când îi ceream demisia lui Barna în 2019, filiala m-a sancționat – cum îmi permiteam eu să cer demisia lui Barna. Grupul s-a sucit apoi și a intrat în competiție cu cei de la național. Încercarea unui grup de oameni să controleze toată competiția a fost preluată de la cei de la București”, explică sursa citată.
Benga nu are niciun fel de dubiu că primarul Allen Coliban este cel care controlează filiala județeană. „Coliban este indubitabil cel mai puternic player (n. red. – jucător) politic din filială. Asta e filiala lui Coliban și Darău, dar mai sunt și alți playeri”.
În 2020 au vrut să îmi ia politic gâtul și cei de la București, și cei de la Brașov
În 2020, lui Benga i s-a impus de la București să candideze la funcția de președinte a Consiliului Județean Brașov. A pierdut, dar este mulțumit că a reușit să scoată un număr mare de consilieri județeni, obținând un scor mai mare decât candidatul PSD.
„Din 2019 am avut meciuri cu trupa care controlează filiala tot timpul. Lucrurile s-au degradat în timp – în 2020 au încercat să îmi ia politic gâtul și local, și național. Am supraviețuit mergând pe o potecă de cinci centimetri. Un complex de împrejurări m-a făcut să rămân în viață. Era greu să mobilizeze toate forțele asupra mea cand am dus o campanie energică cu doar 5% din resursele PNL pentru realegerea lui Adrian Veștea în această funcție. Cred ca platforma noastră a convins – sunt și lucruri pe care competitorii politici le-au preluat de la noi la nivel de strategie și mesaj”, mai spune Tudor Benga.
