Fuziunea dintre PNL și PDL pare una cu hopuri, cel puțin în teritoriu. Dacă la nivel central, liderii liberali par să se înțeleagă cu democrat liberalii, în județe situația este destul de diferită. O nouă sursă de noi tensiuni a apărut în acest weekend, după ce un senator liberal și-a anunțat public intenția de a candida pentru primăria din Rădăuți, iar democrat- liberalii au reacționat rapid precizând că orice candidatură trebuie să fie anunțată abia după o evaluare sociologică.
Senatoarea PNL de Suceava Steliana Miron vrea să candideze pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi. Ea şi-a anunţat sâmbătă candidatura în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL.
„Sâmbătă, într-o conferinţă de presă, mi-am anunţat intenţia de a candida la primăria Radăuţi. Am luat această decizie pentru că în Municipiul Rădăuţi primarul ales a fost arestat şi suspendat, iar în momentul de faţă este numit un interimar care lucrează în detrimentul cetăţenilor”, a declarat Steliana Miron într-o intervenţie telefonică la România TV.
Senatoarea PNL a mai spus că „până în prezent nu şi-a anunţat intenţia de a candida niciun membru din PDL”. În opinia senatoarei, „PDL are ca şi PNL interesul de a pune un candidat care ca câştiga, un candidat care să fie în interesul cetăţenilor”.
„PDL deja are o experinţă prin primarul care a fost arestat şi care este cercetat pentru fapte de corupţie şi cred că în interiorul partidului se va găsi înţelegere şi se va găsi un candidat din partea PNL”, a mai spus Steliana Miron, încercând astfel să îi înțepe pe partenerii din PDL.
Pornind de la acest anunț făcut de senatorul liberal, liderul PDL, Cezar Preda, avertizează că fiecare candidatură pentru orice funcţie în România din partea PNL se depune „în urma unei decizii a Biroului Permanent judeţean, în urma unor consultări sociologice”.
„Lucrurile sunt lămurite clar printr-o circulară pe care a primit-o fiecare dintre noi. Candidaturile pentru orice funcţie în România din partea PNL se depun în urma unei decizii a Biroului Permanent judeţean, în urma unor consultări sociologice. Că fiecare dintre noi ne trezim că vrem să candidăm, asta nu e nici nou, nici vechi. Este în firea fiecărui om să-şi dorească ceva. PNL se află acum într-o postură în care nu-şi poate permite să rateze nimic. Va intra în bătălie cu acei candidaţi pe care comunităţile locale şi-i doresc”, a declarat Cezar Preda, într-o intervenţie telefonică la România TV.
Steliana Miron a fost aleasă senator al României într-un colegiul din judeţul Suceava. În momentul de faţă municipiul Rădăuţi este condus de primarul interimar Tiberiu Maerean, din partea PSD, după ce primarul ales al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a ajuns la închisoare.
