Eurodeputatul Norica Nicolai a avut, marţi seară, o reacţie tranşantă la votul din Parlamentul European (PE) în ceea ce priveşte Brexitul.
Într-o postare pe Facebook, europarlamentarul român (vicepreşedinte al grupului ALDE european) a explicat de ce s-a abţinut de la votul dat de PE pe rezoluţia legată de Marea Britanie.
Concret, Norica Nicolai acuză „leadershipul precar” al Uniunii Europene din ultimii ani, care a îndepărtat-o „de voința popoarelor”, apropiind-o de „voința guvernelor, a multinaționalelor, a piețelor și a marilor finanțe, ceea ce nu cred că a mai creat coeziune, mai multă Europă, așa cum se dorea inițial”.
De asemenea, vicepreşedintele grupului ALDE din PE a ridicat problema „de ce au ales niște cetățeni onești să dea mai multă crezare discursului lui Nigel Farage și nu discursului lui David Cameron”, adăugând că „probabil că este momentul să se înțeleagă că la populism nu se răspunde cu populism, se răspunde cu soluții”.
Redăm mai jos mesajul integral al Noricăi Nicolai, cu precizarea că puteţi consulta AICI textul rezoluţiei la care face referire eurodeputatul.
„Aleg să explic în fața dumneavoastră motivele deciziei mele de a mă abține astăzi la votul dat pe marginea rezoluției cu referire la decizia Marii Britanii de a părăsi UE.
Un prim motiv este faptul că niciodată nu am apreciat reacțiile emoționale, la cald, de lamentare sau agresive, așa cum cred că a fost tonul acestei rezoluții de astăzi a Parlamentului European, mai degrabă agresiv. Sunt de părere că voința popoarelor trebuie respectată și cred cu tărie că Uniunea Europeană, așa cum a fost ea fondată, a avut ca prioritate interesele cetățenilor ei. Din păcate, în ultimii ani, pe baza unui leadership precar, UE s-a îndepărtat de voința popoarelor și s-a apropiat mai mult de voința guvernelor, a multinaționalelor, a piețelor și a marilor finanțe, ceea ce nu cred că a mai creat coeziune, mai multă Europă, așa cum se dorea inițial. Comportamentul unora dintre liderii politici europeni, care au privilegiat aroganța, indicațiile „prețioase” date unor popoare, uneori chiar umilirea lor, interesele de natură economică ale propriilor popoare fiind prioritare, toate acestea au dus la o neîncredere în liderii europeni și deci în proiectul în sine.
România a aderat la familia europeană în 2007, alături de Bulgaria, și în această familie trebuie să și rămână. Dar trebuie să stea respectându-și demnitatea, pentru că din păcate foarte mulți dintre decidenții europeni, mai ales statele fondatoare, au o viziune diferită despre funcționarea acestei familii. Ei nu înțeleg un lucru fundamental: că statele membre sunt diferite, că cetățenii europeni vin din culturi, istorii și civilizații diferite și că, în mod evident, nu este alegerea lor o integrare mai lentă sau mai rapidă, așa cum clamează această rezoluție.
Suntem cu toții parte a unui proiect care își propune o Uniune cu șanse egale pentru toți, dar în care trebuie să ne bucurăm în același timp de egalitatea respectului din partea celorlalți. Ca atare, este momentul să ne mobilizăm și să întemeiem ceea ce frumos ne place să spunem „cetățenia europeană”. Ea nu poate fi lăsată la voia întâmplării, nu poate aparține doar nucleului UE, pe care rezoluția îl dorește „consolidat” (mă întreb în detrimentul cui). Nu putem susține că o soluție de temporizare a retragerii UK reprezintă o soluție à la carte. A uitat UE că, în două rânduri, popoarele Europei (nu cele noi, ci cele vechi), au respins acest proiect al cetățeniei când francezii și olandezii au respins Constituția europeană, iar apoi am asistat la această soluție à la carte care înseamnă Tratatul de la Lisabona?
Un alt motiv pentru care am avut rezerve față de textul rezoluției este acela că eu consider că trebuie să vorbim de o vină partajată. Ar fi o mare greșeală, după părerea mea, ca în acest moment delicat, să abordăm un discurs simplist, să spunem că UE este binele absolut, iar ceilalți lideri politici sau celelalte popoare reprezintă răul, așa cum poate reieși din această rezoluție cu referire la Marea Britanie. Înainte de toate, trebuie să se întrebe liderii europeni de ce au ales niște cetățeni onești să dea mai multă crezare discursului lui Nigel Farage și nu discursului lui David Cameron. Probabil că este momentul să se înțeleagă că la populism nu se răspunde cu populism, se răspunde cu soluții.
Domnul Juncker spunea în discursul său de astăzi că soluția austerității a fost interpretată greșit, referindu-se fără îndoială la mandatul Barroso și felul în care s-a ales să se răspundă unei crize economice fără precedent. Aș spune că această soluție nu a fost o soluție bună în primul rând pentru că UE a fost promisă ca un proiect al prosperității și al păcii, și nu unul al austerității.
Un alt aspect al rezoluției este faptul că se pune problema creării unei foi de parcurs pentru revizuirea tratatului de la Lisabona, cu scopul ca „UE să devină mai bună”, ceea ce cred că este o foarte mare greșeală. Dacă în prima parte a rezoluției vorbești despre statele fondatoare, ignorându-le pe celelalte despre care spui că pot alege să se integreze mai lent sau într-o mică măsură, și propui această revizuire de tratat care poate aduce orice, inclusiv o Europă cu două viteze, înseamnă că implicit negi valoarea de bază a Uniunii: egalitatea între statele membre.
Ca româncă, nu puteam să votez în favoarea unei rezoluții care poate influența statutul țării mele în UE. Știu foarte bine că, în absența unui leadership politic responsabil și eficient la București, poziția României este probabil deja consacrată. Suntem printre ultimele țări din UE, suntem certați fie că trebuie, fie că nu trebuie (nu neapărat de liderii de la Bruxelles, ci chiar de ambasadorii unor state membre, ceea ce este regretabil pentru decidenții de la București) și mă tem că, în proasta tradiție românească, dorind să fie niște supraviețuitori, responsabilii români vor accepta orice.
Cred că este momentul ca, folosind această retragere a Marii Britanii, România să își identifice mai bine interesele, să își poziționeze mai bine statutul în UE și să insiste pentru ceea ce și-au dorit și părinții fondatori ai Uniunii: o comunitate în care cetățeanul să fie la baza tuturor politicilor venite de la Bruxelles. Răspunsul bâlbâit la criza migrației, la situația dramatică din Grecia, dovedește foarte clar că Uniunea nu vorbește pe o singură voce, că nu poate vorbi pe o singură voce și că interesele unora mai puternici azi în Uniune sunt cele care determină reacția. Din păcate, la București se folosește doar discursul simplist al situației cetățenilor români din UK (important de altfel), dar se uită a se menționa interesele cetățenilor români din România în cadrul Uniunii Europene.
În mod sigur, se va ajunge la o negociere între UE și UK, dar până atunci Tratatul trebuie respectat: o negociere nu va fi făcută cum vrea UE sau când vor statele membre fondatoare. Ea va începe, așa cum prevede Tratatul, atunci când Anglia va depune conform articolului 50, cererea de retragere, doar după acest moment se va putea declanșa procedura. O atitudine de împingere pe scări nu este o soluție să aducă mai multă Europă. Acest tip de aroganță va justifica doar abordările populiste cu privire la UE și poate aduce mai puțină Europă decât ne dorim cu toții. Din păcate, rezoluția de azi este echivalentă cu o atitudine de „închidere a ușii în nas” cetățenilor britanici, ceea ce va face mult mai dificil proiectul de negociere ulterior. Cetățenii europeni vor trebui să continue să beneficieze în continuare de colaborarea dintre UE și UK în cel puțin trei domenii: programul Erasmus pentru tineri (și mă gândesc și la tinerii britanici care au votat pro-UE), marile proiecte europene (de exemplu, Airbus este o companie europeană în care sunt implicați și britanicii) și cu siguranță tot ceea ce a fost proiect comun în domeniul securității, toate acestea trebuie să rămână.
Dincolo de toate aceste considerații, pot spune că astăzi a fost o zi tristă pentru Europa”.
