Skip to content
Externe

Nou atac armat în Statele Unite. Un bărbat a deschis focul într-un spital

unsplash.com

O persoană a deschis focul, miercuri, într-un spital din Atlanta, ucigând o persoană şi rănind patru, înainte de a fugi şi de a fi arestat după câteva ore, potrivit poliţiei acestui mare oraş din sudul Statelor Unite.

Suspectul a fost identificat de poliţia din Atlanta drept Deion Patterson, un fost ofiţer al Gărzii de Coastă. Împuşcăturile au avut loc în jurul prânzului (4.00 p.m. GMT) într-o sală de aşteptare a unui spital din oraş, scrie AFP.

„Deion Patterson a fost reţinut”, a declarat, seara, poliţia din Atlanta pe pagina sa de Facebook.

Victimele au vârste între 25 şi 71 de ani, a declarat poliţia în timpul unei conferinţe de presă. Toate victimele au fost femei, a spus primarul oraşului Atlanta, Andre Dickens.

Deion Patterson a fost însoţit de mama sa, care nu a fost rănită, a declarat şeful poliţiei, menţionând că este prea devreme pentru a şti dacă una sau mai multe victime au fost vizate în mod specific. Familia lui cooperează în anchetă, scrie news.ro.

În SUA, unul din trei adulţi deţine cel puţin o armă şi aproape unul din doi adulţi locuieşte într-o casă în care există o armă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *