Skip to content
Politică

Nou atac de la vârful PSD împotriva lui Chirica: Să plece de bunăvoie!

reporteris.ro

În spațiul public a apărut un nou atac de la vârful Partidului Social Democrat împotriva vicepreședintelui PSD Mihai Chirica. Vedeți mai jos cine îl somează să plece de bunăvoie.

Primarul Iaşilor, Mihai Chirica, ar trebui să se exprime în interiorul partidului, a declarat marți la RFI alt vicepreşedinte al PSD, Doina Pană. Fostul ministru al Dialogului Social și al Apelor și Pădurilor l-a acuzat pe edil că nu participă la şedinţele formaţiunii.

Eu sunt de acord cu orice părere, dar, în momentul în care eşti într-un partid şi în momentul în care eşti vicepreşedinte al acelui partid, logic ar fi să-ţi spui părerea în interiorul partidului. Ce m-a surprins de foarte multă vreme (şi eu sunt vicepreşedinte, deci participăm practic în aceleaşi foruri) au fost foarte multe şedinţe de Birou Permanent, au fost şedinţe de Comitet Executiv (care înseamnă mai mult decât vicepreşedinţii partidului; înseamnă toţi preşedinţii organizaţiilor din ţară) unde dumnealui a lipsit. (…) Nu e normal să-ţi exprimi poziţia în afară şi să n-o faci în interior, pentru că într-un partid fiecare îşi spune poziţia, şi-o argumentează, după care se votează şi ce hotărăşte majoritatea… asta e democraţia autentică”, a afirmat Pană.

Întrebată dacă ar trebui demis Mihai Chirica din conducerea PSD, Doina Pană a răspuns: „Noi nu ne-am propus acest lucru, dar, dacă dumnealui nu se regăseşte în conducerea partidului, oricum nu era prezent la mai nici o şedinţă, nu văd ce-l împiedică să plece de bună voie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *