Fostul primar al Iașiului, Gheorghe Nichita este cercetat într-un nou dosar deschis ca urmare a unei plângeri a fostei sale amante, Adina Samson.
Dosarul, instrumentat de procuorii DNA conţine acuzaţii incredibile la adresa primarului-suspendat al Iaşiului.
Printre acestea, faptul că Nichita ar fi încercat să. o violeze pe fosta amantă, chiar în primărie, potrivit b1.ro.
Astfel, Gheorghe Nichita este cercetat într-un nou dosar în care este acuzat de infracţiuni de agresiune şi cu tentă sexuală. În documentul ce stă la baza noului dosar penal al lui Gheorghe Nichita, fosta sa iubită Adina Samson aminteşte de un episod ce s-ar fi petrecut în iulie 2014, atunci când Nichita ar fi lovit-o cu palmele peste faţă. De asemenea, pe 9 octombrie 2014, în timp ce se afla în biroul primarului, acesta ar fi încercat să o violeze.
Adina Samson a mai povestit că în aceeaşi perioadă, după o petrecere, ar fi fost aşteptată de „un individ impunător ca statură”, care i-ar fi spus că „nu este bine să se despartă de Nichita, pentru că va avea de suferit”.
Avocaţii fostului edil spun însă că Adina Samson dă dovadă de disperare. Surse juridice au declarat pentru adevarul că pentru a-şi susţine cele reclamate, Adina Samson, prin apărători, ar fi depus la DNA şi mai multe înregistrări ambientale.
