Un nou scandal se face auzit în cadrul Partidului Mișcare Populară, în urma moțiunii de cenzură de miercuri. Președintele executiv PMP și liderul grupului parlamentar, Eugen Tomac a fost prezent joi la Zalău pentru a transmite un mesaj despre dezertarea deputatului Liviu Balint.
Tomac îl acuză pe Balint de faptul că a încercat să facă să își vândă votul de la moțiunea de cenzură în schimbul unui beneficiu pe care l-ar fi primit soția dânsului, mai exact șefia Ambulanței Sălaj.
” (…) ceea ce s-a întâmplat ieri (miercuri – n.r.), ne-a lăsat un gust amar, pentru că un coleg de-al nostru, până ieri preşedinte al organizaţiei judeţene Sălaj, a decis un lucru inacceptabil în politică, şi anume să spună că mandatul este al lui şi va face ce crede domnia sa, după cum îi dictează conştiinţa, deşi politic noi am luat o decizie foarte clară că nu ne băgăm în jocul PSD.
Domnul Balint a avut un comportament de maidanez politic, crezând că mandatul pe care i l-a dat partidul poate face ce vrea cu dumnealui. Poate face ce vrea, dar nu în acest partid. Noi credem că politica se face cu bună credință și cu respect față de cetățeni, cu respect față de colegi, cu angajamente politice ferme, așa că am luat decizia de a-l exclude din partid și așa vom proceda de fiecare dată când un coleg de-al nostru va crede că a venit de-acasă cu funcția în sac. Nu există așa ceva. În politică este nevoie de echipă, este nevoie de atitudine politică și de responsabilitate politică. Nu se poate să tratezi cu atâta iresponsabilitate un efort comun făcut de un partid tânăr, să pretinzi că nu înțelegi de ce este vorba„, este citat președintele executiv PMP de Sălăjeanul.ro.
De asemenea, Tomac subliniează că acestă pierdere este una indispensabilă pentru partid din punctul de vedere al dezvoltării și imaginii acestuia.
„Nu este o pierdere ușoară, însă este o pierdere necesară pentru a construi un partid sănătos, în care oamenii știu să se respecte între ei. M-a mințit până în ultima clipă că domnia sa nu este în Parlament și că nu se va prezenta la vot pentru că este bărbat. Cum este posibil așa ceva? și am vrut ca cetățenii județului Sălaj să știe că, din nefericire, prin PMP, au trimis în Parlament un om fără coloană vertebrală, un om care nu-și respectă cuvântul. Astăzi ne-a trădat pe noi, mâine îi poate trăda pe oricare dintre dumnealor. Oamenii care nu știu să-și respecte cuvântul în politică sunt oameni fără caracter„, a adăugat liderul parlamentar PMP.
În urma acestor acțiuni ale lui Balint, luni este așteptată demisia acestuia din funcția de deputat, Tomac afirmând că va avea aceiași soartă ca cea a lui Octavian Goga. Președintele PMP a mai adăugat că lui Liviu Balint i-a fost restrasă calitatea de membru și șefia organizației Sălaj, această ultimă funcție fiind preluată de Fekete Carol.
Citiți și: Dezertorul din PMP către PSD le răspunde colegilor: Sunt numai povești
„Funcțiile pe care le-a negociat nu le va primi. Pentru că în clipa în care le va primi, va avea soarta domnului Octavian Goga. Nu poți negocia pentru avantaje personale o poziție politică. Vorbim de primirea de foloase necuvenite„, a conchis Eugen Tomac.
