Actualul șef al statului, Klaus Iohannis, nu se dezminte și mai face o gafă. De data aceasta, geografia l-a pus în dificultate pe Președinte.
Citește și: Gest extrem de ciudat la Administrația Prezidențială
Preşedintele României a făcut joi o greşeală în timpul discursului de la finalul reuniunii Consiliului European Extraordinar. Şeful statului a încurcat Marea Mediterană cu Marea Neagră în timp ce făcea referire la tragediile imigranţilor ilegali, notează rtv.net.
Klaus Iohannis s-a referit iniţial la sutele de migranţi care au murit recent în urma unui naufragiu în Marea Mediterană. Ulterior, şeful statului a subliniat „necesitatea solidarității cu statele membre care au povara cea mai mare de dus, țări riverane Mării Negre”. Însă, era vorba, evident, despre ţările riverane Mării Mediterane.
„În intervenția pe care am avut-o am subliniat necesitatea solidarității cu statele membre care au povara cea mai mare de dus, țări riverane Mării Negre.
Am arătat importanța și necesitatea creșterii bugetului Frontex pentru acțiunile din zonă și faptul că noi sprijinim acest demers, am arătat că România este foarte implicată deja acum în Frontex, dar România este dispusă, dacă se solicită, să trimită mai mulți experți în zonă”, a precizat Klaus Iohannis, potrivit sursei citate.
După câteva zeci de secunde, preşedintele s-a referit corect la Marea Mediterană.
Preşedintele Klaus Iohannis, participant la summitul european extraordinar convocat după suita de tragedii din Marea Mediterană, a declarat joi că România este dispusă, dacă i se solicită, să trimită mai mulţi experţi în Frontex, agenţia Uniunii Europene pentru securitate şi frontiere externe.
Totodată, şeful statului a adăugat la finalul Consiliului European extraordinar de la Bruxelles, pe tema migraţiei, că s-a agreat un document care se axează pe întărirea prezenţei în Marea Mediterană, combaterea traficului de persoane şi prevenirea fluxului de migraţie ilegală.
Peste 1.000 de persoane s-au înecat, în ultima săptămână, în Marea Mediterană în încercarea de a ajunge din nordul Africii în Italia.
De precizat că președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul comemorării a 100 de ani de la tragedia istorică a armenilor.
„La un secol de la evenimentele tragice din 1915, aduc un pios omagiu victimelor poporului armean, care a rezistat peste decenii vicisitudinilor istoriei și grelei încercări de la începutul secolului trecut. Sute de mii de suflete nevinovate au pierit atunci în crima teribilă care a umbrit umanitatea și care ne obligă astăzi la recunoaștere și reconciliere.
Comemorarea și conștientizarea dramei prin care a trecut poporul armean reprezintă astăzi demersuri obligatorii pentru ca lumea noastră să-și însușească lecția trecutului. Totodată, recunoașterea unei tragedii istorice de proporțiile celei petrecute acum 100 de ani înseamnă un semnal important și necesar pentru eradicarea urii, intoleranței, rasismului și xenofobiei.
Respectul pentru victime ne obligă să ne îndreptăm cu toții gândul către cei dispăruți și să ne rugăm în tăcere pentru ei.
Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnică în inimile noastre!” se arată în comunicatul de presă .

Asta este o nimica toata. In tara in care Romulus Zaroni a fost pus Ministrul Agriculturii de catre Petru Groza si Basescu a fost 10 ani Presedinte, cine mai baga in seama asemenea fleacuri ?
Sa-i multumim lui Dumnezeu ca Presedintele Basescu ne-a slujit 10 ani. Istoria o va confirma. Nimeni nu spune ca a fost impecabil, dar a luptat pentru tara.
Nu uita ca esti roman vs Dany
Dragule, fleacuri fleacuri dar aici vorbim de un discurs al Presedintelui Romaniei la finalul reuniunii Consiliului European Extraordinar. Intelegi matale cum vine acest Extraordinar. Sau vrei sa te bagi in vorba cind nu cunosti problema. Pe la Galati cicå a existat mai demult cind nu exista facebook un avocat care a câstigat un proces din cauza unei virgule care era puså mai hacana. Intelegi matale ce inseamna o virgula. Si vii sa ne spui cu Marea Mediterana de la acest discurs istoric se varså in Marea Neagrå?. Si pe deasupra trebuie sa duca povara ca tara riverana si Turcia aia cu genocidul de acum 100 de ani, genocid asupra poporului armean care nu este recunoscut in ruptul capului de catre Erdocan. Dar el uita cine la adus in prim plan. Papa de la Roma. Sau pentru matale si asta poate sa reprezinte un fleac. Iti aduc la cunostinta ca presedintele Germaniei a recunoscut de foarte curind acest genocid. Ai auzit matale de cuvântul care zideste. Ai putea sa mai spui niste fleacuri de care ai cunostinta. Binomul ti se pare si asta un fleac?. Dar trinomul?. Sper ca nu esti din aceea care trec pe la anumite casierii pentru asi lua simbria saptaminala sau lunara. Daca da nu lua in seama acest comentariu.
Cu mult respect cam cât un fleac.