Haosul din cadrul ACL pare să continue. Cu doar trei săptămâni înainte de primul tur al algerilor prezidențiale, , Partidul Democrat- Liberal mai pierde un important edil din România.
Primarul din Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, soţul fostului ministru PDL Monica Iacob Ridzi, a trecut, miercuri, de la PDL la UNPR. Preşedintele UNPR Hunedoara, Haralambie Vochiţoiu, a declarat, miercuri, corespondentului mediafax, că Tiberiu Iacob Ridzi a trecut la această formaţiune.
„Este adevărat. Tiberiu Iacob Ridzi este, de miercuri, la cererea dumnealui, membru UNPR. Este o decizie bună şi acest demers reprezintă o consolidare a echipei aflate în formare în judeţul Hunedoara”, a spus Vochiţoiu.
Tiberiu Iacob Ridzi este primar la Petroşani din anul 2007.
Tiberiu Iacob Ridzi şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al PDL Petroşani în luna februarie, dar rămăsese simplu membru. Ridzi a fost şi preşedinte al PDL Hunedoara din 2009, atunci înlocuindu-l în funcţie pe fostul ministru al Muncii, Gheorghe Barbu.
Tiberiu Iacob Ridzi este soţul Monicăi Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului. Aceasta din urmă a fost condamnată, în 27 ianuarie 2014, de ICCJ, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, decizia nefiind definitivă.

unu cate unu plecati ..