Noul ministru pentru Diaspora are planuri mari. Vezi cum vrea să înlesnească procesul de votare pentru românii din străinătate.
Guvernul Cioloș pregătește o serie de modificări legislative „punctuale”, care să înlesnească accesul la vot al românilor din afara granițelor și să îndepărteze „obstacolele tehnice” ce ar putea împiedica exercitarea acestui drept, a declarat ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, într-un interviu acordat Agerpres.
În interviu, Maria Ligor prezintă modificările legislative gândite de Executiv și anunță unde au fost întrunite condițiile pentru organizarea de noi secții de votare pe baza înscrierilor în Registrul Electoral. Totodată, spune ea, potrivit datelor de până acum, România are avea prima secție de votare la solicitarea alegătorilor în Republica Moldova.
„În baza unei evaluări pe care noi am făcut-o, evaluarea bizuindu-se pe experiența anterioară, nu doar din 2014, dar și de la alegerile parlamentare anterioare din 2012, 2008, am ajuns la concluzia că, așa cum este legea în momentul de față, sunt o serie de prevederi care sunt interpretabile și interpretările respective pot conduce chiar la situații în care să apară obstacole tehnice în calea exercitării dreptului de a alege. Prin urmare, ceea ce avem în vedere este modificarea acestor prevederi. Avem în vedere o intervenție punctuală, chirurgicală, minimală pentru a îndepărta aceste obstacole”, a declarat ministrul Ligor.
Citiţi mai multe AICI.
