Skip to content
Politică

Nu e Rusia sau Coreea de Nord, ci buricul Europei: jurnalistă incomodă, ASASINATĂ

thedailybeast.com

Citiți mai jos despre o tragedie care nu s-a petrecut în Rusia sau în Coreea de Nord, ci chiar în inima așa-numitei „Europe civilizate”: o jurnalistă incomodă a fost ASASINATĂ.

Daphne Caruana Galizia, cea mai cunoscută jurnalistă de investigaţii din Malta, care a coordonat ancheta Panama Papers în cel mai mic stat din Europa, a fost ucisă luni în urma exploziei unei bombe plasate sub maşina sa, chiar în apropierea casei unde aceasta locuia, scrie The Guardian, preluat de Mediafax.

Maşina în care se afla ziarista – un Peugeot 108 –  a fost distrusă de o explozie puternică. Pe blogul său, Galizia a denunţat mai multe cazuri de corupţie.

O gazetară puternică, ale cărei postări atrăgeau mai mulţi utilizatori decât toţi cititorii ziarelor din ţară, Caruana Galizia a fost descrisă de curând de site-ul Politico ca „un WikiLeaks într-o singură femeie”. Articolele ei au incomodat teribil diverse figuri din Malta – atât de la putere, cât şi din lumea interlopă.

Cele mai noi dezvăluiri ale sale au arătat către premierul Maltei, Joseph Muscat, şi către doi dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui, conectând trei companii offshore cu aceşti trei oameni şi cu vânzarea de paşapoarte malteze către guvernul din Azerbaidjan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *