Skip to content
Politică

„Nu mi se pare normal să vorbiți direct cu ministrul”. Vicepremierul care se ascunde sub „fustele” consilierului de presă / EXCLUSIV

Tehnocrații s-au lăudat că vor îmbunătăți relația dintre cetățeni și instituțiile statului. Toată lumea și-a imaginat că ministrul va coborî din castelul său de fildeș și va fi mai prezent în societate, cu explicații despre măsurile necesare pentru o mai bună guvernare.

Guvernul condus de Dacian Cioloș a fost speranța tuturor pentru asta, iar PSnews.ro a încercat să afle dacă tehnocrații respectă promisiunea. Redacția a contactat birourile de presă de la fiecare Minister pentru a afla cât de mult țin miniștrii tehnocrați la dialog.

Primul minister pe lista noastră a fost cel al Economiei, unde am încercat să luăm legătura cu ministrul Borc. Nu ne-am făcut prea multe speranțe, dar nici nu credeam că o să ni se închidă telefonul în nas.

După o discuție de câteva minute, în care un reprezentant al ministerului a tot insistat că trebuie să trimitem pe mail întrebările noastre, iar ministrul o să ne răspundă (cândva), funcționarul statului probabil s-a plictisit și a închis brusc telefonul la întrebarea: Cum vă numiți?

Redăm mai jos convorbirea telefonică:

Reporter PSnews: Cu cine am vorbit? Cum vă numiți?

Ministerul Economiei: biroul.presa

PSnews: Cu cine am vorbit? Vreau să-mi spuneți numele dvs.

ME: biroul.presa@economie.gov.ro  Da? Astept intrebarea dvs ca sa vedem cum va putem ajuta.

PSnews: V-as ruga sa-mi spuneți cu cine am vorbit.

ME: Bine, bine. La revedere!

Chiar dacă legislația nu îi obligă pe angajații statului să-și dezvăluie numele, ar trebui ca la baza relațiilor dintre oameni să fie un minim bun simț.

Nici cei de la Ministerul Energiei n-au fost mai prietenoși ori mai deschiși la dialog. Reprezentantul ministerului, care a refuzat categoric să-și dezvăluie numele, a vorbit de parcă ministrul era Barack Obama, declarând:  „Atât timp cât dvs. ați cerut să vorbiți direct cu domnul ministru, nici mie asta nu mi s-a părut normal”. Oare de ce este anormal să vorbești cu ministrul? „Presupun că știți foarte bine că nu se poate să vorbiți așa direct cu dumnealui?”, apoi funcționarul statului a izbucnit ușor în râs.

Putem să deducem că relația cu presa nu este unul dintre obiectivele acestor ministere. Faptul că refuză să se prezinte dezvăluie atitudinea pe care o au angajații statului față de presă. Trăim într-o țară în care aflăm că nu e normal să vorbim cu ministrul, ci să-l lăsăm în castelul său de unde să mai arunce din când în când niște explicații. PSnews.ro a contactat inclusiv Ministerul Finanțelor, care ne-a transmis clar că putem să luăm legătura cu doamna Dragu doar prin intermediul biroului de presă și prin celebrul email.

Indiferent de minister, singura modalitate prin care putem primi un răspuns de la tehnocrați rămâne email-ul. Singurii care au propus o excepție sunt cei de la Ministerul Muncii, care au precizat că după ce le trimitem întrebările prin poșta electronică putem primi răspunsul inclusiv telefonic. De asemenea, o atitudine pozitivă au avut și cei de la Ministerul Afacerilor Interne, care au încercat să ne ajute, cu toate că ministrul se află la JAI în Bratislava.

Precizăm că au fost și câteva ministere care nu ne-au răspuns la telefon. La acest capitol găsim Ministerul Justiției, Ministerul pentru Consultarea Publică și Dialog Civic și Ministerul Fondurilor Europene. Totodată, nu am contactat ministerele Transporturilor, Comunicațiilor și Educației deoarece s-au făcut schimbări recente.

PSnews.ro își ia angajamentul că va rămâne cu ochii pe instituțiile statului, care au obligația să ne comunice și să ne explice deciziile adoptate. Dacă până acum guvernul tehnocrat s-a lăudat că va îmbunătății dialogul dintre instituțiile statului și cetățeni, din nefericire avem exemplul unor miniștri care se ascund sub „fustele” consilierilor de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *