Skip to content
Sport

Nu o să îți vină să crezi. Ce vedetă se numără pe lista cuceririlor lui Borcea

Lista de cuceriri a fostului dinamovist Cristi Borcea creşte pe zi ce trece.

Insă, de data aceasta,  miliardarul Cristi Borcea i-ar fi făcut avansuri chiar designerului Iulia Albu .

Vedeta TV susţine însă că nu a cedat insistenţelor venite din partea lui Borcea, care îi era, de altfel, şi naş de cununie, şi i-a mărturisit totul soţului său. Mai mult, a rupt orice relaţie cu familia afaceristului, potrivit unor surse citate de B1.ro

E un subiect pe care nu vreau să îl comentez, dar într-adevar el știa, a fost informat”, a spus Iulia Albu când a fost întrebată dacă fostul soț știa.

Iulia Albu a recunoscut că a primit avansuri de la Cristi Borcea, chiar dacă acesta i-a fost naş de cununie. Designer-ul susţine că nu a ascuns nimic de soţul ei şi i-a mărturisit imediat lui Mihai Albu că era curtată de fostul dinamovist. De altfel, relaţiile sale cu familia Borcea nu au fost dintre cele mai apropiate.

Relațiile dintre mine și familia Borcea au încetat acum mult timp. Nu eram prieteni așa de apropiați. Consider că sunt niste bariere într-o relație pe care e bine să nu le treci și în momentul în care le treci afectezi definitiv acea relație”, a mai spus Iulia Albu.

Recunoscut pentru escapadele sale amoroase, Cristi Borcea este tatăl a șapte copii.
Probleme au existat şi în familia Albu. Iulia și Mihai Albu au hotărât să divorţeze, la sfârșitul lunii februarie a anului 2013, după o relație de 9 ani. Cei doi au o fetiță în vârstă de 6 ani.

Lista cuceririlor lui Cristi Borcea, în creștere: Iulia Albu, fina sa, a recunoscut că fostul șef dinamovist i-a făcut avansuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *