Skip to content
Opinii & Analize

Nu știu când s-a dus prima săptămână din acest an, dar știu cum s-a dus

Bogdan Stoica PS News

Toți oamenii cu care am discutat în scurtul răgaz de după Jocurile Foamei (așa numesc eu perioada Crăciun-Revelion, când mâncăm ca flămânzii) s-au arătat îngrijorați.

Amicul cu lucrări de amenajare interioară: nici un apel telefonic cu excepția celui care anunța anularea unei comenzi.

Amicul cu spălătoria: nimeni, nici măcar obișnuitele tipe care au dat vin pe rochie, de Revelion.

Amicul cu cafeneaua: de la 1500 de lei pe zi încasări, la 500.

Amicul cu taximetria: nici 20 de clienți pe zi.

Amicul cu ii-ul pe care face revizii la centrale termice: l-a speriat contabilul cu ceva ce trebuie să achite de anul ăsta, sumă măricică.

Toți oamenii ăștia sunt punctele de sudură care țin laolaltă caroseria asta numită România. Fără ei, ne-ar curge tablele pe drum, pentru că marii afaceriști, de la OMV la Kaufland, sunt în portbagaj, cu care scot bani din țara asta, nu bagă. Iar cei mici, când sunt la greu, nu pot decât să se uite spre …. motor. Spre Guvern, adică. Dar nici de acolo nu vin semne că cineva și-ar bate capul cu ei.

Avem epidemie, dar n-o declarăm, că cineva ține morțiș la niște legi scrise aiurea în pandemie.

Avem inflație, dar n-o oprim, să nu se supere cine acumulează masiv.

Avem dreptul să intrăm în Schengen, dar politicienii noștri nu fac nimic pentru asta.

Avem 500.000 de români supuși dezrădăcinării etnice într-o țară vecină dar nu discutăm subiectul.

Avem război în vecinătate, dar împingem militarii de carieră să-și dea demisia anunțând micșorarea pensiilor.

Avem drepturi, dar ți se poate confisca computerul în baga securității cibernetice chiar dacă n-ai făcut nimic.

N-avem bani, iar Guvernul care se împrumută pe un an în lei și pe 30 de ani în dolari – cu aceeași dobândă, ca un trepanat mental.

Nu știu cum arată de la voi, dar mie mi se pare că mașina asta numită România e condusă în viteză, pe contrasens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *