Skip to content
Politică

Nu sunt trasee de off-road, ci străzi din Pantelimon. Cum arată oraşul după ploaie (FOTO)

Nu sunt trasee de off-road, ci străzi din Pantelimon. Vedeţi mai jos cum arată oraşul ilfovean după ploaie.

Marţi seară, au apărut pe o pagină de Facebook (denumită „Informatii reale orasul Pantelimon”) diverse imagini surprinse în localitatea condusă, de 8 ani încoace, de către primarul Marian Ivan (ales, în 2008 şi 2012, din partea PNL, dar trecut în 2014 la PSD, pe baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 55, din acelaşi an).

CITIŢI ŞI: Imagini cât mii de cuvinte din oraşul Pantelimon. Starea cutremurătoare a drumurilor după 8 ani de administraţie Marian Ivan (VIDEO)

Redacţia PSnews.ro a scris, miercurea trecută, despre un material video postat pe pagina de Facebook a PNL Pantelimon, care prezintă starea dezastruoasă a străzilor din localitate. Între timp, natura a venit cu cireaşa de pe tort: câteva ploi nu foarte puternice, dar care au lăsat în urmă nişte peisaje parcă imortalizate în zone musonice. Fără prea multe comentarii, vă prezentăm mai jos fotografiile surprinse ieri, cu străzile inundate. Ne întrebăm doar ce se va întâmpla în cea mai mare localitate de lângă Bucureşti după o ploaie mai oţărâtă.

„Orasul Pantelimon anul 2016 ! Taxe de oras , conditii de sat”, comentează administratorii paginii de Facebook.

Vedeţi întreaga galerie foto AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *