Bilanţul pe o zi al deceselor provocate de noul coronavirus în Italia a înregistrat luni o uşoară creştere, fiind de 179, faţă de cele 165 raportate duminică, însă numărul cazurilor noi de infectare a scăzut de la 802 la 744, transmite Reuters, preluând cifrele comunicate de Agenţia de Protecţie Civilă.
Numărul noilor infectări este cel mai scăzut de la data de 4 martie, relatează agerpres.
În ce priveşte decesele recenzate începând din 21 februarie, acestea au ajuns la 30.739, Italia fiind depăşită la acest capitol doar de Statele Unite şi de Marea Britanie.
Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus (care îi include de asemenea pe cei vindecaţi şi pe decedaţi) a ajuns la 219.814, al cincilea cel mai ridicat bilanţ la nivel mondial, după SUA, Spania, Marea Britanie şi Rusia.
Luni, numărul purtătorilor actuali de coronavirus a coborât de la 83.324 la 82.488.
La terapie intensivă se aflau 999 de pacienţi, în scădere faţă de 1.027 la raportarea anterioară, menţinându-se tendinţa descendentă.
În total, 106.587 de persoane au fost declarate vindecate, comparativ cu 105.186 în ziua precedentă.
Conform Agenţiei de Protecţie Civilă, 1,702 milioane de persoane au fost testate până acum pentru noul coronavirus, după ce duminică numărul lor era de 1,676 milioane, dintr-o populaţie de circa 60 milioane de locuitori.
