Skip to content
Politică

Nume greu al PSD recunoaşte: „Ordonanţa 55 a fost o mare greşeală”

Unul dintre cei mai importanţi lideri ai PSD a recunoscut, în premieră, că „ordonanţa traseiştilor” susţinută de partid în pragul alegerilor prezidenţiale de anul a trecut a fost o greşeală.

Într-un interviu acordat Mediafax, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a făcut referire şi la modificările susţinute de PSD în Comisia de Cod electoral, acesta declarând că social-democraţii susţin alegerea primarilor într-un singur tur.

”PSD susţine alegerea primarilor într-un singur tur. La preşedintele de CJ trebuie să fim foarte atenţi şi trebuie să luăm o decizie cu ceilalţi actori politici. Există o dezbatere cu privire la revenirea la votul indirect la preşedinţii de CJ”, a spus Zgonea.

Zgonea a mai spus că PSD susţine ca în atribuţiile Comisiei de Cod electoral să fie inclusă şi modificarea Legii finanţării partidelor politice.

„PSD susţine această chestiune şi cred că această lege trebuie să fie modificată astfel încât să ştim de unde vin resursele financiare de către partide şi cum sunt ele cheltuite nu numai în campanii, ci şi între campanii, de cei care au demnităţi publice, adică de politicieni”, a afirmat Zgonea.

Zgonea a apreciat, totodată, că Ordonanţa 55, care a permis migrarea aleşilor locali, a reprezentat „o mare greşeală pentru o Românie modernă”.

„Este o Ordonanţă asumată de către mine, dar noi am copiat de fapt modelul PDL şi al domnului Blaga. S-ar părea că nu a fost o soluţie fericită”, a spus Zgonea.

El s-a declarat de acord cu respingerea Ordonanţei 55 de către Parlament, dar nu şi cu pierderea mandatului de către aleşii care au migrat în baza acestui act normativ.

„Au fost de bună credinţă, rămân. Mai există un an din mandat, nu are niciun rost, dar noi trebuie să respingem această Ordonanţă de Urgenţă”, a spus Zgonea.

Sursa foto: ziarulunirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *