O numire-surpriză a avut loc în board-ul celui mai mare producator si principal furnizor de gaze naturale din Romania.
Astfel, ministerul Energiei a revocat patru membri din consiliul de administraţie al Romgaz şi a numit în locul acestora alţi patru membri, însă doar cu mandate provizorii de patru luni, printre aceştia numărându-se şi Bogdan-Nicolae Stan, preşedintele ANAF.
Dumitru Chisăliţă, Aristotel Marius Jude, Răzvan Florin Stoicescu şi Aurora Negruţ, revocați din funcție
Dumitru Chisăliţă, Aristotel Marius Jude, Răzvan Florin Stoicescu şi Aurora Negruţ au fost revocați ca urmare a expirării mandatelor în cursul lunii mai 2017, arată raportul companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În locul acestora au fost numiţi patru administratori provizorii: Bogdan-Nicolae Stan (actualul preşedinte al ANAF), Alexandru Chirilă, Gheorghe – Gabriel Gheorghe şi Virgil Metea, directorul general al Romgaz.
„Se stabileşte durata mandatului membriilor provizorii ai consiliului de administraţie de patru luni în conformitate cu prevederile art. 64 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a a întreprinderilor publice”, arată raportul.
De asemenea, a fost stabilită remuneraţia fixă a membrilor provizorii ai consiliului de administraţie, „egală cu media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform clasificării activităţilor din economia naţională”.
Romgaz are circa 6.200 de angajaţi şi, alături de OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, concentrează aproape toată producţia de gaze naturale a României, potrivit Româniatv.net
Acţiunile companiei se tranzacţionează pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, cu o participaţie de 70%.
Compania are în prezent o valoare de piaţă de 11,8 miliarde lei (2,6 miliarde euro).
