Skip to content
Coronavirus

O asistentă de la Spitalul Judeţean Timişoara, infectată cu coronavirus

Bucuresti FM

O asistentă de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Timişoara, care noaptea trecută era de gardă, a fost infectată cu coronavirus, ea fiind transferată la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, informează news.ro.

Potrivit medicilor, femeia s-a simţit rău la finalul turei de serviciu, luni dimineaţă, şi avea febră. Asistenta a fost imediat izolată şi i s-au prelevat probe pentru testele covid 19, iar rezultatul a fost pozitiv.

Asistenta medicală a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara unde primeşte tratament.

UPU a Spitalului Judeţean Timişoara a fost dezinfectată. Cel mai probabil, femeia nu a transmis virusul deoarece atât ea, cât şi colegii ei purtau echipamente de protecţie. Oricum, toţi cei care au lucrat în tură, noaptea trecută, vor fi monitorizaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *