Skip to content
Politică

O filială PNL stă pe butoiul cu pulbere. Pe cine au fost pictate ţinte

O filială a Partidului Naţional Liberal (PNL) stă pe butoiul cu pulbere. Pe ce personaj proeminent din această organizaţie a fost pictată ţinta.

Nemulţumirile faţă de maniera de a gestiona conducerea partidului s-au acumulat printre membrii PNL, care dau semne că vor face revoluţie în partid. Printre reproşurile aduse celor doi lideri ai organizaţiei judeţene, cel mai de neiertat pare a fi blatul pe care l-ar avea (spun din ce în ce mai multe voci) deputatul PNL Nini Săpunaru şi şeful foştilor PDL-işti, Costică Neaţă, pe de o parte, şi baronul PSD Marian Oprişan, de cealaltă parte. Săpunaru şi Neaţă au început să fie contestaţi din ce în ce mai vehement în interiorul partidelor care formează marele PNL. Mai exact, „lupii tineri” din PNL sunt de părere că USL trăieşte la Vrancea, scrie vrancea24.ro.

Vineri, 2 octombrie, în jurul orei 14, Săpunaru a convocat o întâlnire-fulger cu nucleul dur al vechiului PNL, pe care a denumit-o „consfătuire” (potrivit statutului noului PNL, membrii vechiului PDL şi ai vechiului PNL nu se pot întâlni, oficial, în şedinţe, unii fără ştiinţa altora şi nici nu pot lua decizii comune). La această întâlnire, la care au mai participat unii primari liberali, Valerică Zamfirescu, din Slobozia Bradului (unul dintre cei mai fervenţi apărători ai PSD în interiorul PNL), precum şi Cătălin Toma, de la Jariştea, în afara lor au mai fost prezenţi cei din grupul fidel al lui Săpunaru, printre care Georgel Constantin, Vasile Dobre şi principalul-sponsor al grupării, Ionuţ Ştefan.

Potrivit surselor din PNL, Săpunaru a dorit să se asigure că va fi reconfirmat în funcţia de co-preşedinte al partidului, deşi tot mai multe voci spun că acesta este cu sabia lui Damocles deasupra capului, din cauza relaţiei de non-combat pe care o are cu baronul Oprişan. Nu este exclus, spun surse din anturajul lui Săpunaru, ca acesta, în cazul în care i se cere de către conducerea PNL, în speţă de Blaga şi de Gorghiu, să facă un pas în spate, să aibă cărţile aranjate deja pentru a trece în barca ALDE, adică în partidul lui Tăriceanu, în calitate de candidat la un nou mandat de parlamentar.

La ultima conferinţă de presă pe care au susţinut-o cei doi co-preşedinţi ai PNL de la nivel naţional, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, în urmă cu 3 luni, aceştia au atenţionat conducerea PNL Vrancea că nu se poate face opoziţie de dragul opoziţiei şi că unii liberali sunt încă prieteni cu principalii adversari politici – pesediştii.

„Nu putem să fim colegi cu pesediştii, în teritoriu, până la ora 16, după care să facem opoziţie”, atenţiona Blaga.

Se pare că nimeni nu l-a luat în serios, din moment ce, şi la această oră, directorii proveniţi din PNL şi sprijiniţi de PSD sunt însă pe funcţii bănoase plătite de la buget.

Supăraţi de punctul mort în care a ajuns „proiectul Neaţă”, vechii PDL-işti au descins, săptămâna trecută, în sediul PNL Vrancea, cerând punerea în aplicare de îndată a deciziei cuplului de lideri Blaga-Gorghiu, care presează filialele locale să-şi unifice acţiunea politică.

„I-am primit – cum să nu-i primesc? Au birouri aici, pe care le-am pus la dispoziţie”, a recunoscut, săptămâna trecută, co-preşedintele PNL Vrancea Nini Săpunaru.

Despre această descindere, Costică Neaţă a declarat că este doar o „încercare de lovitură de imagine”.

Tot  vineri, PDL-iştii de la Municipiu s-au întâlnit şi ei într-o şedinţă, în jur de 30 de persoane, pentru o reconfirmare a acţiunilor viitoare ale conducerii de la Focşani. Este a treia echipă, creionată de Neaţă, care dă semne de separare de lider, din momentul în care a preluat PDL Vrancea. În plus, tot mai multe voci spun că Neaţă este suspect de tăcut când vine vorba de critici publice aduse administraţiei PSD conduse de Marian Oprişan, PDL-istul preferând abordări vagi, în conferinţele de presă, pe teme de agricultură.

Pe de altă parte, Costică Neaţă este suspectat de încremenirea în proiectul de a deveni deputat la alegerile din 2016 şi de lipsa oricăror demersuri consistente care să-i facă pe propriii pedelişti să conteze în ecuaţia noului PNL, de faptul că nu le acordă şanse tinerilor din partid să se exprime. Neaţă, spun surse din partid, este prins între ciocan şi nicovală: ca să conteze în faţa vechilor liberali, ar trebui să aibă în spate o echipă puternică; în acest caz, ar avea, din rândurile acestei echipe, contracandidaţi redutabili, care să pretindă funcţii eligibile: deputat, vicepreşedinte de CJ, (vice)primar de Focşani sau chiar prefect.

„Echipa fostului PDL de la Municipiu a decis să intre în normalitate, după o lungă perioadă de tatonări, respectiv să activeze în sediul oficial al PNL Vrancea, cu scopul de a face o echipă puternică împreună cu colegii fostului PNL, în vederea întocmirii unei agende politice comune, pentru câştigarea alegerilor locale din 2016. Urmează să se ia o decizie oficială referitoare la stabilirea sediului organizaţiei PNL Focşani” , a declarat Daniel Pancu, co-preşedinte al PNL Focşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *