Skip to content
Politică

O nouă criză pândește coaliția de guvernare. Legea pensiilor ar putea deveni mărul discordiei

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Tema creșterii vârstei de pensionare a acaparat pentru un moment agenda coaliției de guvernare. Ea ar putea reprezenta însă o falie importantă între parteneri, de vreme ce nu pare a exista momentan un consens în acest sens.

Noua lege a pensiilor ar putea crea divergențe în coaliție

Liderul PNL, Ludovic Orban a declarat miercuri că s-a discutat despre creșterea vârstei de pensionare și stagiul de cotizare, însă nu s-a luat o decizie în acest sens. Pe lista angajamentelor făcute de Guvernul României și trimise la Bruxelles pentru PNRR figurează aceste două aspecte. Pe de altă parte, ministrul Muncii, Raluca Turcan, susține că noua lege a pensiilor nu va viza creșterea obligatorie a vârstei de pensionare și că aceasta va fi „opțiune”.

De cealaltă parte, partenerii de la UDMR spun că nu ar exista în acest moment discuții pentru creșterea vârstei de pensionare, ci despre o lege care să facă sistemul „sustenabil şi echilibrat”. „În acest moment nu discutăm de creşterea vârstei de pensionare, în acest moment discutăm despre o nouă lege pentru a face sistemul sustenabil şi echilibrat, a declarat Kelemen Hunor.

USRPLUS, prin vocea lui Dan Barna susține că România are nevoie urgentă de o nouă lege a pensiilor pentru că sistemul actual nu va mai vi sustenabil în 7-8 ani, în condițiile în care generația celor numiți „decreței” se îndreaptă spre vârsta de pensionare. Barna invocă tendințele demografice ale României și afirmă că „ceea ce există în programul ce va fi transmis Comisiei Europene este un angajament foarte clar al României în ceea ce privește reglementarea unei noi legi a pensiilor. Așa cum este reglementat în momentul de față, este foarte clar că în 7-8 ani sistemul de pensii nu va mai fi sustenabil pentru că acele generații consistente ies la pensie iar numărul de persoane din generațiile ulterioare este din ce în ce mai scăzut. Este clar că sistemul nu mai poate fi sustenabil pe actuala structură”.

Tendințele demografice și problema pensiilor

Guvernanții vor să treacă noua lege a pensiilor până în anul 2023, însă divergențele ar putea apărea în ceea ce privește creșterea vârstei de pensionare. Populația României îmbătrânește, iar numărul bătrânilor va depăși în curând numărul tinerilor. Lucrul acesta va pune o presiune uriașă pe sistemele sociale. Altfel spus, riscăm să ajungem în zona în care tinerii nu vor mai putea susține pensiile bătrânilor din cauza tendințelor demografice negative. Una dintre soluțiile imagine în acest moment de guvern pare a ține tocmai de creșterea vârstei de pensionare astfel încât oamenii să fie ținuți mai mult în câmpul muncii. Această măsură ar putea stârni însă proteste masive în rândul populației și ar putea scinda serios coaliția de guvernare. O parte din PNL nu pare în acest moment dispus să ia în serios ideea creșterii vârstei de pensionare, însă crearea unui sistem “sustenabil și echilibrat” ar putea presupune în practică a măsurii privind creșterea vârstei de pensionare. O altă variantă care nu pare a fi luată în calcul în acest moment de guvernanți este legată de combaterea pe termen lung a tendințelor demografice negative. Lucrul acesta se poate realiza prin măsuri politice și economice care să încurajeze natalitatea. Totodată, imigrația ar putea reprezenta și ea o soluție, așa cum vedem de pildă în cazul politicii vizelor pentru cetățenii R. Moldova.

Pe termen lung, problema aceasta nu va putea fi eludată. Guvernul va trebui să găsească o alternativă astfel încât să rezolve problema pensiilor și a tendințelor demografice negative. Este însă foarte posibil ca varianta imaginată la ora actuală de o parte din guvernanți să producă o nouă falie între PNL, USRPLUS și UDMR.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *