Skip to content
Politică

O nouă lovitură pentru Rarinca de la Curtea de Apel Bucureşti

Mariana  Rarinca a primit o nouă lovitură de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) în dosarul privind presupusul şantaj al acesteia împotriva Liviei Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Rarinca a cerut, joi, la CAB, recuzarea magistraţilor care îi judecă dosarul, după ce aceştia i-au respins pe loc o excepţie de neconstituţionalitate, însă şi această solicitare i-a fost respinsă, transmite Hotnews.

Dezbaterile în cazul Rarinca, rejudecat la Curtea de Apel Bucureşti, au început joi. Mariana Rarinca a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate pe care instanţa a respins-o că inadmisibilă.  Rarinca a cerut atunci, din nou, recuzarea judecătorilor Dorin Matei şi Anamaria Tranca, din completul de la CAB care judecă dosarul ei.  După o scurtă deliberare, judecătorul Dorin Matei a arătat că respingerea unor excepţii de neconstituţionalitate nu reprezintă motiv de recuzare şi completul i-a respins Marianei Rarinca şi această solicitare.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, pe 21 august, pentru 10 septembrie, judecarea procesului Marianei Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, după ce a fost desfiinţată decizia de achitare.

Luni, CAB a admis contestaţia în anulare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a decis desfiinţarea deciziei penale nr. 733/20.05.2015 de achitare a Marianei Rarinca şi rejudecarea apelului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *