Elevii de gimnaziu ar putea avea o nouă probă la Evaluarea Națională, după cum arată un proiect de lege depus în Senat. Astfel, elevii care termină ciclul gimnazial, ar putea susține și o probă la sport, igienă, nutriție și fair play.
Inițiatorii proiectului sunt de părere că în acest fel vor da un imbold elevilor să facă mai multe mișcare și să fie mai conștienți cu privire la un stil de viață sănătos.
Având în vedere că orele din programa școlară sunt puține, iar de cele mai multe ori se transformă într-o pauză pentru elevi sau chiar numeroși școlari sunt scutiși de Educația Fizică, un grup de senatori a propus introducerea unei noi probe la Evaluarea Națională.
„Ne dorim să implementăm și pentru clasele a doua, a patra, a șasea și a opta acest sistem de evaluare care presupune promovarea unui stil de viață activ”, a declarat senatorul Bogdan Matei, pentru Digi 24.
