Împărțirea prefecților pe județe încinge spiritele în coaliția de guvernare PNL-USRPLUS-UDMR. Liderii celor trei partide vor relua luni negocierile pentru funcțiile intens disputate. Discuțiile sunt însă blocate și la această oră din cauză că atât PNL cât și USR PLUS au revendicat aceleași județe.
La ultima întâlnire ambele partide au cerut să numească prefecții în județele importante, printre care Timiș, Cluj, Sibiu, Iași, Brașov sau Constanța, precum și în Capitală. În schimb, cei de la UDMR ar vrea pe lângă judeţe ca Harghita, Covasna, Mureş şi Bihorul. Potrivit algoritmului stabilit la negocierile pentru formarea guvernului, PNL ar urma să numească prefecți în 23 de județe, USR PLUS în 14 și UDMR în 5 județe.
Atribuțiile prefectului
Conform art.252 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, în calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplinește următoarele categorii de atribuții:
a) atribuţii privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale şi respectării ordinii publice;
b) atribuţii în exercitarea rolului constituţional de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale;
c) atribuţii privind verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţiloradministraţiei publice locale şi atacarea actelor administrative pe care le consideră ilegale;
d) atribuţii de îndrumare, la cererea autorităţilor administraţiei publice locale, privind aplicarea normelor legale din sfera de competenţă;
e) atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Totodată, Prefectul îndeplineşteşiatribuţiile prevăzute la art.258 din Cod şi de alte legi organice:
– sprijină, la cerere, în limita competenţei, autorităţile administraţiei publice locale pentru evidenţierea priorităţilor de dezvoltare economică teritorială;
– susţine, la cerere, acţiunile desfăşurate de către serviciile publice deconcentrate, respectiv autorităţile administraţiei publice locale în domeniul afacerilor europene;
– hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţarăşi din străinătate, în vederea creşterii gradului de profesionalizare a instituţiei prefectului;
– îndeplineşte atribuţiile stabilite prin legi speciale în domeniul organizării şi desfăşurării alegerilor locale, parlamentare, prezidenţiale, alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, precum şi a referendumurilor naţionale ori locale;
– asigură desfășurarea în bune condiții a activității serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, respectiv regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, precum și a activității de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative.
