Demisie SURPRIZĂ din PSD! Deputatul PSD Daniel Florea pleacă din partidul condus de Marcel Ciolacu. Anunțul a fost făcut pe Facebook.
„01.09.2022- Astăzi, am demisionat din Partidul Social Democrat. Este o decizie asumată, gândită îndelung și în deplină conformitate cu principiile mele personale, profesionale și politice. Nu plec la alt partid. Nu candidez și nu am avut niciodată intenția de a candida la alegerile locale parțiale pentru funcția de Primar al Sectorului 5, din partea niciunui partid. Dar nu sunt de acord ca PSD să susțină un candidat fără activitate politică în PSD sau, eventual, un reprezentant al unui alt partid”, a scris Florea pe Facebook.
„PSD trebuie să recâștige Primăria Sectorului 5, nu alte partide sau oameni parașutați la Sectorul 5, care merg prin sector cu Waze”
Contactat de PS News, Daniel Florea s-a arătat nemulțumit de faptul că în organizația PSD Sector 5, pe care a condus-o în calitate de președinte până la demisia de joi, nu s-au discutat variante de candidați la alegerile locale parțiale, însă „ în spațiul public au apărut tot felul de nume”. „Toată lumea mă întreabă pe mine, iar eu le spun că încă nu s-a discutat. În acest timp tot apar nume”, a declarat fostul edil al Sectorului 5.
Totodată, Florea a precizat că nu a avut niciodată o discuție cu cineva de la conducerea partidului privind o candidatură a sa la alegerile din Sectorul 5 „pentru că trebuiau puse cap la cap foarte multe informații, trebuiau luate niște decizii corecte”.
„Cine ar putea să fie candidatul PSD la Primăria Sectorului 5? Sunt mai multe variante. Niciuna dintre variantele acestea care apar pe surse nu a fost discutată cu organizația PSD Sector 5. Mă refer inclusiv la fiul lui Cristian Popescu Piedone, Vlad Popescu Piedone. Sunt multe nume care se vehiculează în spațiul public.
În momentul în care tu vrei să faci niște alegeri și o construcție politică, iar organizația de partid – care duce greul și va face treabă – să urmeze un candidat, trebuie să vorbești, în primul rând, cu acei oameni, aproape 11.000 de membri de partid, 4.800 de militanți, cei care vin în fiecare clipă, la orice activitate a partidului. Toată lumea mă întreabă pe mine, iar eu le spun că încă nu s-a discutat. În acest timp tot apar nume.
Eu am luat astăzi o ultimă decizie în calitate de președinte al PSD Sector 5: am convocat Consiliul Politic luni, la ora 18:00, să poată să își aleagă un președinte, să se discute despre cine să candideze sau nu. Eu niciodată, contrar zvonurilor care au apărut în presă, nu mi-am anunțat candidatura la Primăria Sectorului 5. Am zis că e o decizie politică, care trebuie să fie luată în interiorul partidului, dar în primul rând cu organizația care aduce voturi la alegeri.
N-am avut niciodată o discuție cu cineva de la conducerea partidului privind o candidatură a mea la alegerile din Sectorul 5 pentru că trebuiau puse cap la cap foarte multe informații. Trebuiau luate niște decizii corecte pentru ca PSD să poată recâștiga primăria. PSD, nu alte partide sau oameni parașutați la sectorul 5, care merg prin sector cu Waze”, a declarat Daniel Florea, în exclusivitate pentru PS News.
Aglomerație de candidați pentru Primăria Sectorului 5
PS News scria în urmă cu câteva luni că mai mulți social-democrați și-ar dori să fie susținuți de partid la alegerile pentru Primăria Sectorului 5. Surse politice susțineau că inclusiv viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, susținut de echipa Gabrielei Firea, și-ar dori postul lăsat liber de Cristian Popescu Piedone.
Aceleași surse susțineau că și Horia Constantinescu, președintele ANPC, dar Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, negociau direct la vârful PSD pentru o candidatură la Primăria Sectorului 5.


Alegerile la 5 vor fi organizate primăvara viitoare, peste 6-9 luni, potrivit unor surse politice. Decizia îi aparține Guvernului.Singurul care și-a anunțat până acum candidatura la Sectorul 5 este chiar fiul edilului Piedone, Vlad Popescu Piedone (deputat PPU-SL), însă nu este clar dacă acesta are în prezent și susținerea altor partide. Deputatul Vlad Popescu Piedone a vorbit, în exclusivitate pentru PS News, despre intențiile sale privind Primăria Sector 5. Întrebat dacă va candida din partea PPU-SL sau va exista o alianță cu alte partide, el a precizat că în acest moment nu este nimic oficial. „Când voi avea un răspuns cert, îl veți auzi cu certitudine”, a declarat acesta.DETALII AICI: ANALIZĂ Piedone Jr., un milion în conturi, 3 case, 4 mașini și ambiții de primar în Sectorul 5. Cine ar putea candida din partea PSD și PNL
USRPLUS va merge pe mâna lui Alexandru Dimitriu, fost membru PNL timp de 10 ani, la alegerile din Sectorul 5, au mai precizat sursele citate.
