Unul dintre jurnaliştii răpiţi în Irak, Ovidiu Ohanesian, a reacționat, joi, în contextul aducerii în țară a lui Mohammad Munaf.
Citește și: Teroristul implicat în răpirea jurnaliștilor români a fost adus în țară
În acest context, jurnalistul a declarat că felicită instituţiile statului român pentru că, în sfârşit dau dovadă că au de gând să lupte împotriva terorismului internaţional.
Citește și: Băsescu, mesaj de ULTIMĂ ORĂ: „Bine ai venit, Mohammad Munaf!”
„Felicităm instituţiile statului român că în sfârşit dau dovadă că au de gând să lupte împotriva terorismului internaţional şi aşteptăm cu mare interes să fie aduşi în faţa justiţiei toţi cei care au hotărât şi pus în executare predarea teroristului american Mohammad Munaf, cel care a răpit trei cetăţeni români şi este complice la răpirea unei cetăţene franceze şi a unui cetăţean american în luna aprilie 2005, direct din Ambasada României de la Bagdad, adică de pe teritoriu românesc”, a spus Ovidiu Ohanesian, potrivit realitatea.net.
Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, la zece ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak (Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian şi Sorin Mişcoci), a fost adus, joi, în România şi se află în prezent în custodia Poliţiei Române, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
