Skip to content
Politică

Omul doi din PNL anunță care va fi soarta lui Atanasiu. Mesaj cheie pentru autorul „scurgerilor” de la ședința liberalilor

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a vorbit la postul B1 TV luni despre situația din partid, după scandalul înregistrărilor în care Teodor Atanasiu spune despre fostul PDL că a fost folosit de vechii liberali pentru a câștiga alegerile, iar Cătălin Predoiu nu va ajunge premier.

Marian Petrache susține că se bazează în continuare pe Teodor Atanasiu și că acesta va rămâne în funcție. Totodată, Petrache a infirmat ipoteza conform căreia Atanasiu a fost înjurat în ședința în care s-a discutat cazul acestuia.

Acesta a dăugat că toată lumea din conducerea PNL este supărată în acest moment, iar referindu-se la cel ce a facut publice stenogramele, Petrache a spus ca „o sa-l prindem”.

Credeti ca e cineva care e fericit de acest moment? Haideti sa fim seriosi. Au fost 10 oameni, cei care conduc PNL, ne-am adunat sa injuram? Ne-am adunat sa rezolvam niste probleme si sa luam niste decizii. Am tras concluzia ca inclusiv in spatiul privat trebuie sa avem grija la fiecare cuvant care poate fi interpretat si sa castigam alegerile, cum spunea colegul dvs. de platou.

De doua,trei zile, vorbim despre o discutie privata mai mult decat despre alte teme extrem de importante. Lasam posibilitatea sa se induca in opinia publica teme care nu ne avantajeaza in conditiile in care avem suficiente teme care ne avantajeaza. A fost o situatie delicata, sunt convins ca am trecut peste ea si lucrurile vor intra in normal. Domnul Atanasiu este un om important pentru noi si ma bazez pe el. Da. (n.r. – intrebat daca Teodor Atanasiu ramane in functie).

Toti am fost suparati, nu numai domnul Blaga. Si eu, si Alina. Credeti ca i-a cazut cuiva bine? Am stat sa dam explicatii unor vorbe care au iesit in spatiul public din intamplare sau intentionat. Stati linistit ca o sa-l prindem (n.r.- referindu-se la cel care a facut publice discutiile)”, a declarat Petrache.

1 comentariu la “Omul doi din PNL anunță care va fi soarta lui Atanasiu. Mesaj cheie pentru autorul „scurgerilor” de la ședința liberalilor

  1. Pai Alinutza a fost acolo, mai Petrache, si bag de seama ca nu a zis nimic, nu a avut nici o reactie. Apoi, cum o veni asta la voi, liberalii astia basisti, nu e adevar nici ceea ce auzim cu urechile noastre ??? Adica voi credeti ca noi suntem asa, mai prosti, si trebuie sa ne traduceti ??? Din partea mea puteti sa va luati si beregata unul altuia, dar nu ne luati de prosti pe toti, ca atunci categoric sunteti mai prosti decat noi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *