Omul doi din rândul Partidului Social Democrat, Rovana Plumb, a anunțat joi strategia partidului la votul moțiunii de cenzură.
Într-o intervenție telefonică la B1 TV, Președintele Consiliului Național al PSD a anunțat că parlamentarii social- democrați nu vor vota vineri în Parlament la moțiunea inițiață de PNL.
„E treaba opoziției să își aduce voturile ca să treacă moțiunea. Noi cei din PSD nu vom vota, dar vom fi prezenți din respect pentru Parlament”, a spus Rovana Plumb la B1.
Potrivit ministrului Muncii, obțiunea în cazul moțiunii este foarte clară pentru cei din PSD: „nu poate fi luată în calcul”, pentru că duce la instabilitate politică.
Întrebată dacă prin această decizie PSD va face un vot la vedere, Rovana Plumb a spus că „votul în Parlament în ceea ce privește o moțiune se face cu bile”.
PNL a depus, sătămâna trecută, la Parlament moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Ponta, care este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul-democrat, restul fiind deputaţi şi senatori PNL.
În moţiunea de cenzură se arată că Ponta ar fi vrut să ajungă preşedintele României „prin sabotarea deliberată a românilor din Diaspora” şi că „este timpul să recunoască şi să părăsească puterea”.
„Dacă Victor Ponta a blocat, cu rea intenţie, votul românilor la alegerile prezidenţiale pentru străinătate, acum recidivează. Refuză organizarea alegerilor parţiale locale şi parlamentare. Pentru acest lucru, care este un derapaj grav de la normele democratice, el trebuie sancţionat. Victor Ponta a fost trimis acasă deja, la prezidenţiale. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi, astăzi, aici, în Parlament!”, se menţionează în moţiune, notează b1.ro.
