Omul fostului preşedinte Traian Băsescu de la Federaţia Română de Fotbal (FRF) a fost lăsat fără permis. Cu ce viteză a fost prins conducând în localitate.
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile, după ce a fost prins circulând cu o viteză mai mult decât dublă față de cea admisă în localitate. Mașina condusă de președintele Federației Române de Fotbal a fost surprinsă de un aparat radar gonind cu 104 km/h, în comuna Mihăilești, din județul Buzău, pe DN 2 (E 85), relatează b1.ro.
În localitate, limita legală de viteză este de 50 de kilometri pe oră.
Şeful FRF a primit o amendă de 945 de lei, respectiv 9 puncte de penalizare. Polițiștii l-au oprit pe Burleanu când acesta se îndrepta înspre Focșani, venind dinspre Bucureşti.
Menţionăm că, potrivit propriilor declaraţii, Răzvan Burleanu a lucrat în Administraţia Prezidenţială ca funcţionar responsabil cu minorităţile naţionale, pe vremea lui Traian Băsescu.
