Prezent marți seară în platourile Antena 3, în emisiunea Editie Specială, moderată de Adrian Ursu, ministrul de Interne Gabriel Oprea a vorbit despre planurile privind securitatea și siguranța României, dar și despre noul Cod Fiscal și teme fierbinți precum majorarea salariilor medicilor începând cu data de 1 octombrie.
Despre dublarea salariilor medicilor si profesorilor, Gabriel Oprea a opinat: „Să nu existe o competiție intre munca la stat și munca în privat. Si medicul si profesorul trebuie sa stea la munca 8 ore. Trebuie sa ii platim bine ca sa avem rezultate de profesioniști.”
Președintele UNPR vorbit și despre Codul Fiscal : „Este foarte importantă discuția pe codul Fiscal. În primul rand sa avem dialog. Si PNL a anuntat disponibilitatea pentru dialog. (…) Este nevoie de dialog in primul rand intre toate partidele parlamentare să găsim cea mai buna soluție tehnica pentru Codul Fiscal care sa sprijine investitiile, sa sprijine capitalul autohton. Convingerea mea e ca sunt foarte bune aceste discuții tehnice. In cadrul coalitiei de guvernare sprijinim decizia guvernului Romaniei. (…) În momentul de fata coalitia este solida. Vreau sa va spun ca guvernul Ponta are rezultate politice bune, pot deveni si mai bune. (…) Suntem una din primele 3 economii din Europa.”
Ministrul de Interne a menționat și întâlnirile pentru discuțiile asupra Codului Fiscal: „Ne întalnim tehnic pe 20, trebuie sa ne dam mana sa găsim cea mai buna solutie pentru romani.”
Despre mărirea salariilor demnitarilor si bugetarilor, Oprea a spus: „Sunt 48 de demnitari care primesc salariile stabilite de Ministerul Muncii si Ministerul de Finante. Statul roman isi permite pentru 48 de demintari din Romania sa le dea salariile pentru ca este nevoie si de altceva. (…) Tot ce inseamna bugetari se vor mari salariile in acest an. Sa fie oameni profesionisti, sa nu fie oameni corupti, este cel mai important in momentul de fata.”
