Skip to content
Politică

Oprea, tot cu ochii pe ciolan: întâlnire de taină cu un baron PSD / SURSE

vice.com

Se pare că fostul vicepremier și ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea stă tot cu ochii pe ciolan: vedeți mai jos ce întâlnire de taină ar fi avut el cu un baron PSD pentru reactivarea UNPR.

Pensionarea judecătoarei supreme Ana-Maria Dascălu a provocat reluarea de la zero a procesului pe care Gabi Oprea îl avea la ICCJ. Ei bine, profitând de acest răgaz, cel poreclit „Interesul Național” ar fi început un periplu mai amplu prin fostele sale filiale de partid din teritoriu, cu scopul vădit de a învia vechiul UNPR, scrie vineri România Liberă, amintind că nu toți progresiștii s-au lăsat absorbiți în PMP-ul lui Traian Băsescu, unii dintre ei plecând la PSD, iar alții rămânând într-un fantomatic UNPR grupat în jurul fostului deputat de Timiș Ion Răducanu și contestând feroce în instanță această fuziune.

Ei bine, ziarul citat scrie că Gabriel Oprea ar fi pus la cale un plan prin care atât o parte dintre actualii PSD-iști, cât și unii foști UNPR-iști trecuți la Pro România (noua formațiune a lui Victor Ponta) să revină în matcă.

Mai precis, sursele RL arată că Oprea ar fi vizitat acum câteva zile mai multe filiale din nordul țării, printre care Maramureș, Satu Mare, Zalău și Bihor.

„Iar mai apoi s-a deplasat în Moldova începându-și periplul în Vrancea unde s-a văzut la o benzinărie de pe Calea Munteniei, vineri 29 septembrie a.c., cu baronul PSD de Vrancea Marian Oprișan. Oprea l-ar fi asigurat pe Oprișan că se bucură de sprijinul total al generalului (r) Florian Coldea. Se știe că filiala UNPR din Vrancea nu a fuzionat cu PMP și a rămas de sine stătătoare, susținând PSD atât în consiliile locale cât și-n Consiliul Județean”, mai notează site-ul de știri amintit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *