Skip to content
Politică

Oprescu ar putea ajunge din nou la spital

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, s-ar putea întoarce în spital pentru a i se monta încă un stent la inimă. În plus, Oprescu află joi dacă DNA îl lasă să se confrunte cu denunţătorii săi, aşa cum a cerut, informează romaniatv.net.

Avocatul lui Sorin Oprescu spunea că nu exclude posibilitatea ca primarul suspendat al Capitalei să meargă din nou la spital pentru că starea sa de sănătate necesită noi investigaţii medicale.

În paralel avocaţii lui Sorin Oprescu au formulat o cerere pentru ca edilul suspendat să fie confruntat cu denunţătorii săi.

În această confruntare îşi pune speranţa Sorin Oprescu pentru că speră că le va demonstra procurorilor că versiunea sa este cea adevărată şi astfel să fie eliberat.

Amintim cp judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au prelungit, miercuri seară, mandatul de arestare preventivă cu 30 de zile pe numele primarului suspendat Sorin Oprescu. Decizia nu este definitivă, iar Sorin Oprescu poate face contestație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *