Avocatul lui Sorin Oprescu a declarat, joi, că interceptările din dosarul clientului său vor fi contestate, după ce, miercuri, CCR a publicat motivarea deciziei prin care a declarat neconstitutional un articol din Codul de procedura penala care permitea SRI sa faca interceptari in dosarele instrumentate de DNA si alte parchete.
„Interceptarile din dosar vor fi contestate, dat fiind faptul ca si in acest dosar, DNA a beneficiat de sprijinul SRI in momentul in care a efectuat si a pus in aplicare acele masuri de supraveghere si de interceptare.
Interceptarile reprezinta undeva la 30% din materialul probator pe care se sustine acuzatia si nu doar cu privire la Sorin Oprescu, ci si la ceilalti acuzati din dosar. In sarcina lui Sorin Oprescu vorbim de patru interceptari ambientale, care, daca ma intrebati, nu au o relevanta in sustinerea acuzatiei. Daca vor fi anulate, cu atat mai bine”, a spus avocatul lui Sorin Oprescu.
Acesta a explicat că după depunerea contestaţiei, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti vor decide dacă înlătură sau nu interceptările ca „mijloace de probă”. „Acesta este un motiv pentru care Curtea de Apel Bucuresti decide daca inlatura sau nu aceste mijloace de proba. De altfel, noi am invocat si alte mijloace de proba care, in opinia apararii au fost obtine nelegal”, a conchis acesta, potrivit romaniatv.net.
Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a depus joi o plângere la CSM față de judecătoarea Camelia Bogdan de la Curtea de Apel București, ocazie cu care avocatul său a anunțat că vor fi contestate interceptările din dosarul în care edilul este anchetat pentru fapte de corupție.
