Skip to content
Coronavirus

Opt angajaţi de la Ambulanța Vrancea, confirmaţi cu coronavirus. Tătaru: Vom mai avea 3-4 săptămâni destul de dificile

ambulanta facebook spital witting

Opt angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vrancea au fost confirmaţi, în ultimele ore, cu infecţie cu coronavirus, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, aflat la Focşani.

Conform ministrului Sănătăţii, este vorba despre un medic, 7 asistenţi şi dispeceri, contacţi ai unor angajaţi ai ISU Vrancea, diagnosticaţi cu COVID-19.

„Sunt anchete în desfăşurare, timpul de lucru la SAJ Vrancea e bine fracţionat, au necesarul pe care şi l-au completat cu echipamente, rămâne să evaluăm activitatea în perspectivă. Ei şi au coroborat personalul de acasă şi cel din concediu pentru a putea acoperi turele”, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că urmează încă 3-4 săptămâni „destul de dificile”.

„Vom mai avea 3-4 săptămâni destul de dificile, suntem în urcare ca şi număr de cazuri. Acest număr de cazuri depinde şi de atitudinea concetăţenilor noştri, de izolare şi distanţare socială. E o perioadă în care trebuie să ne impunem să stăm izolaţi chiar dacă vin sărbătorile, iar vremea e frumoasă”, a spus, la Focşani, ministrul Sănătăţii.

În judeţul Vrancea sunt, potrivit ultimelor date de la Ministerul Sănătăţii, 134 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, potrivit News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *