Skip to content
Politică

Orban admite avantajul lui Cîţu în cursa pentru şefia PNL: Moţiunea candidatului care câştigă devine programul politic al PNL în următorii patru ani

Inquam Photos/Octav Ganea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că moţiunea câştigătoare la Congresul din 25 septembrie va deveni programul politic al partidului pentru următorii patru ani. Orban a adăugat că Florin Cîţu, contracandidatul său la funcţia de preşedinte al PNL, a ales să atragă de partea lui preşedinţi de filiale, iar scorul este de 30 – 31 la 48, în favoarea lui Cîţu.

Aşa prevede Statutul, aşa e democratic, din patru în patru ani se fac alegeri în partid. Aşa cum se fac şi în societate. Procedurile de alegeri la noi sunt proceduri un pic mai elaborate pentru că se împrospătează legitimitatea liderilor atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean şi ultima etapă, la nivel naţional.

Noi am avut o perioadă de adunări generale în organizaţiile locale, ulterior au fost alese conducerile judeţene şi acum am intrat în campania propriu-zisă pentru Congres în care cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte se duc în faţa fiecărei filiale judeţene unde îşi prezintă moţiunea care e de fapt programul politic”, a declarat Ludovic Orban la TVR1, luni seara.

Liderul liberal a explicat şi care este motivul pentru care moţiunea câştigătoare este atât de importantă. ”De ce e importantă moţiunea? Moţiunea candidatului care câştigă devine programul politic al PNL în următorii patru ani. Baza întregii strategii şi acţiuni politice în următorii patru ani”, a declarat Orban.

Ludovic Orban a explicat că strategia contracandidatului său a fost să atragă de partea lui preşedinţi de filiale. ”Strategia domnului Cîţu a fost să atragă de partea lui preşedinţi de filiale judeţene. Mulţi preşedinţi proaspăt aleşi care practic se gândesc la patru ani de mandat şi care probabil s-au gândit să spună că sunt de partea premierului. Sunt 30-31 din 48 (de preşedinţi de filiale judeţene care îl susţin pe Florin Cîţu – n.r.). Este un avantaj competitiv pe care nu îl neg. Preşedinţii au influenţă în formarea delegaţiilor şi se implică în încercarea de a-i convinge pe delegaţii care vin la Congres să împărtăşească opţiunea pe care o au ei. Dar nu este neapărat relevant”, a declarat Orban.

Preşedintele PNL a mai precizat că numărul şi numele delegaţilor la Congres este stabilit în Comitetul Director al fiecărei filiale şi că delegaţii nu votează întotdeuna aşa cum le recomandă preşedintele de filială.

Orban a mai explicat că este posibil ca în cazul în care va fi ales preşedinte al liberalilor, la Congres, să preia ulterior funcţia de premier. ”În momentul în care te afli într-o astfel de poziţie, de prim-ministru, de preşedinte al Camerei Deputaţilor, sunt două dintre cele patru cele mai importante funcţii în stat, în funcţiile astea ajungi cu susţinerea PNL pe baza voturilor care au fost acordate de cetăţeni PNL. Dacă cei din PNL nu te susţin pentru poziţia de preşedinte, îţi pierzi legitimitatea pentru ocuparea acestei funcţii atât de importante în stat. Indiferent că e vorba de funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, indiferent că e vorba de funcţia de premier”, a declarat şeful liberalilor.

Orban a mai precizat că cel care va pierde legitimitatea, va pierde şi autoritatea funcţiei pe care o ocupă. ”Odată ce îţi pierzi legitimitatea, conferită de votul oamenilor, pentru că singura sursă de legitimitate e votul oamenilor, indiferent că ocupi o funcţie în stat sau ocupi o funcţie de conducere în partid în urma alegerilor prin votul exprimat de membrii PNL. Aia e singura sursă de legitimitate. Dacă îţi pierzi legitimitatea, automat îţi pierzi autoritatea şi îţi pierzi practic posibilitatea de a exercita efectiv în mod eficare atribuţiile funcţiei respective”, a spus liderul PNL.

Întrebat dacă este posibil, în cazul unui câştig la Congres, să preia ulterior funcţia de premier, Orban a explicat că este posibil acest lucru, dar şi că vor exista discuţii cu partenerii de coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. ”Este posibil, sigur că orice decizie ulterioară Congresului va fi luată în forurile statutare ale PNL, va fi luată în discuţie cu partenerii de coaliţie şi cu consultarea preşedintelui României cu care PNL se află într-un parteneriat foarte strâns”, a afirmat Orban.

Acesta a explicat şi votul negativ din coaliţie, la adresa sa, după alegerile parlamentare, de preluare a funcţiei de premier. ”USR PLUS, între cei doi candidaţi, după ce în prima formulă de negocieri nu acceptase Florin Cîţu candidat, atunci când PNL a flexibilizat mandatul şi a venit cu două variante de premier, Ludovic Orban sau Florin Cîţu, cei care au decis persoana premierului au fost partenerii noştri din USR PLUS.

Cred că acum m-au cunoscut mai bine toţi partenerii de coaliţie, au văzut ce fel de om sunt, au văzut că sunt un om care întotdeuna caut soluţiile care să poată să genereze consens, că sunt omul care susţine armonia, dialogul i mai ales sunt un om care mă ţin de cuvânt atunci când fac o înţelegere. Lucrurile astea cred că l-au văzut despte mine în relaţie directă. Ar fi trebuit să vadă lucrul acesta, dacă ar fi urmărit cariera politică”, a declarat Orban.

Întrebat, de asemenea, ce se va întâmpla în scenariul al doilea, în cazul în care va pierde alegerile, dacă îşi va da demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban a fost ferm: ”Voi câştiga alegerile”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *