Skip to content
Politică

Orban își ia-n serios rolul de lider al opoziției: PNL a făcut „Cartea Neagră” a guvernării PSD-ALDE

ziuaconstanta.ro

Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, își ia în serios rolul de lider al opoziției: PNL a făcut „Cartea Neagră” a guvernării PSD-ALDE.

Liberalii susţin că 2017 a fost un an pierdut pentru România, iar campania parlamentară din 2016 a fost „cea mai mare vânzare de iluzii” din 1989 încoace, informează News.ro.

Fostul deputat Ludovic Orban a declarat că programul de guvernare PSD-ALDE este „o colecţie de minciuni”, conţine în total realizarea a 724 de măsuri, iar după un an de guvernare, nu au fost îndeplinite complet decât 33, unele dintre acestea fiind mai degrabă instituţionale, nu rezolvări de fond.

„Este inadmisibil ca pe fiecare domeniu de activitate (…) să ai un grad de realizare a măsurilor mai mic de 5% la un an de guvernare. În plus, faţă de ceea ce au promis, au inclus o mulţime de lucruri care au avut consecinţe negative şi care nu au fost prezentate în campanie. De exemplu, transferul contribuţiilor la angajat, un hocus-pocus fiscal”, a suţinut liderul PNL.

El a prezentat principalele critici ale liberalilor la adresa guvernării, acuzând faptul că cheltuielile bugetare au depăşit cu mult veniturile încasate.

„Din păcate, cheltuielile nu au fost destinate măsurilor de dezvoltare. Principala creştere este la cheltuieli de personal şi cheltuieli sociale”, a reclamat Orban.

Totodată, fostul ministru al Transporturilor s-a plâns de faptul că „toate echilibrele macroeconomice au fost făcute praf”, au fost supraimpozitate firmele şi persoanele fizice, companiile de stat „au fost pur şi simplu jefuite” (guvernarea PSD-ALDE luându-le 90% din dividende şi toţi banii pe care îi aveau pentru mentenanţă), iar moneda naţională s-a prăbuşit.

Ludovic Orban a vorbit şi despre „involuţia în domenii vitale”, precum educaţia şi sănătatea.

„În educaţie am asistat la reîntoarcerea la perioada comunistă: autonomia instituţiilor de învăţământ a fost călcată în picioare”, a afirmat politicianul.

Preşedintele PNL a susţinut că singura preocupare reală a actualei majorităţi guvernamentale a fost „să se răfuiască cu justiţia independentă (…), să facă tot ce poate pentru a subordona justiţia”.

Liberalii detaliază toate aceste critici în documentul de peste 200 de pagini, disponibil AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *