Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu (SRS) a acordat luni o declarație pentru PSnews.ro, în care a tras concluzii dvastatoare legate de pactul lui Victor Ponta și al lui Liviu Dragnea cu așa-numitul „Binom SRI-DNA”, „Stat Paralel” sau – pe scurt – „Sistem”.
Discuția s-a purtat pornind de la articolul publicat în aceeași zi de către Dan Andronic – mogulul de la EVZ – privind chermezele la care ar fi participat atât Ponta, cât și Dragnea alături de Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea, George Maior, Vasile Dîncu și alții.
Pentru început, SRS a ținut să sublinieze că informațiile – dacă vor fi continuate – o vor arunca în aer pe Kovesi, întrucât aceasta stătea la chefuri cu un inculpat al DNA (Dragnea fusese deja trimis în judecată în 2013 în dosarul Referendumul).
„În primul rând, mi se pare că de data asta nu Dragnea este pus în cea mai mare dificultate, ci doamna Kovesi, pentru că doamna Laura Codruța Kovesi nu participă – conform propriei declarații, făcute cu foarte multă fermitate – decât la întâlniri instituționale și mereu în calitate de șef DNA. Deci doamna Kovesi, în calitate de șef DNA, s-a aflat – conform spuselor domnului Ponta (necontestate de nimeni: nici de Dragnea, nici de dânsa) – la o petrecere, la pârlit și hăcuit porcul împreună cu domnul Dragnea, care în acel moment era inculpat. Dragnea în acel moment era cu rechizitoriul făcut de către DNA. Era un inculpat al DNA și doamna Kovesi petrecea cu domnul Dragnea într-un sediu al Serviciului Român de Informații.
Rămâne de discutat care este ADN-ul porcului, de unde provine porcul; dacă nu cumva porcul provine de la Tel Drum – c-atunci lucrurile devin mult mai grave, că poate să fie vorba de mită. Și mai trebuie lămurit dacă porcul ăsta a avut și frați. Poate că alți purceluși au luat alte destinații, tot în templul Statului Paralel”, a explicat Roșca Stănescu pentru PSnews.ro.
În continuare, Sorin Roșca Stănescu a scos la iveală planul lui Victor Ponta de a acapara din nou Partidul Social Democrat (PSD), plan ce transpare din valul de acuzații similare celor scrise de către Dan Andronic, pe care Ponta le tot lansează de câteva luni încoace la adresa lui Liviu Dragnea.
„Victor Ponta este extrem de ofensat de faptul că nu mai deține controlul în PSD, că l-a pierdut și normal că se îndreaptă împotriva celui pe care îl socotește rivalul său – adică împotriva lui Dragnea, bănuind că domnul Dragnea va dori să și candideze la funcția prezidențială, deci să îi ia fața lui Ponta pe toate planurile. Domnul Ponta este gelos; a și mărturisit că vrea să se întoarcă în PSD, dar evident că nu vrea să se întoarcă pe post de portar. El vrea să se întoarcă pe cai mari, iar asta nu se poate întâmpla decât dacă se îndeplinesc două condiții: ca să fie eliminat Dragnea (care deocamdată este președintele partidului, ales cu o largă majoritate, dacă nu cumva cu unanimitatea membrilor de partid – un caz fără precedent în istoria recentă) și apoi ca Ponta să fie cel care îl decapitează pe Dragnea, și nu altcineva. Numai cu întrunirea celor două condiții Victor Ponta poate reveni la vârf”, a încheiat SRS.
