Purtătorul de cuvânt al Partidului România Unită, Mirel Palada, a făcut previziuni cu privire la scorul spre care PRU țintește la alegerile parlamentare, de pe 11 decembrie, precizând că principalul obiectiv al formațiunii este să intre în Parlament.
„Spre 6%, ca să fim singuri că ia 5%”, a afirmat Palada, în exclusivitate pentru PSnews.ro.
Întrebat de posibile alianțe post-electorale, fostul consilier politic a spus că există discuții în acest sens, excluzând categoric colaborările cu PNL, USR sau alte instituții care sunt „împotriva României”.
„Nu pot să dezvălui deocamdată acțiunile partidului pe linia aceasta, cred că cel mai bine este să ne concentrăm pe resortul de campanie electorală. Putem să vă spunem cu cine nu facem alianță – nu facem alianță și nu avem discuții cu toate persoanele și instituțiile politice care sunt împotriva României și în asta intră multe asemenea instituții – avem PNL-ul pe de-o parte, pe de alta, avem USR-ul. Din păcate, avem un președinte al României care nu este pentru România, ci împotriva României, avem un prim-ministru independent care nu este independent, de fapt; e doar un guvernator al Uniunii Europene, avem mai multe persoane din spectrul politic cu care nu vrem să discutăm”, a declarat purtătorul de cuvânt al PRU.
Chestionat în legătură cu vâlva creată în jurul sculpturii lui Constantin Brâncuși, „Cumințenia pământului” și scenariile din spatele depunerii plângerii penale, de către liderul PRU Bogdan Diaconu și deputatul Sebastian Ghiță, împotriva premierului Dacian Cioloș, Palada a răspuns:
„Este un act de corupție clar acolo: se dau mult mai mulți bani decât ar fi fost cazul. E o acțiune strigătoare la cer pe care instituțiile abilitate ale României trebuie să le aibă în vedere, ținând cont de faptul că această operă de artă a fost evaluată de mai multe ori de către experții decidenți la o valoare mult sub cea pe care a dat-o Guvernul României în momentul de față. Noi considerăm că instituțiile abilitate trebuie să cerceteze să vadă care este scopul pentru care s-a plătit mult mai mult decât era cazul și unde s-au dus banii aceia, cine i-a folosit și de ce în campanie electorală.
Orice acțiune a unui partid politic e și pentru a transmite un mesaj electoratului său, evident. Presupun că asta este în viziunea celor de dreapta, considerată a fi cea mai mare ticăloșie politică , auzi domne, a face un anumit lucru ca să spun electoratului său ceva, deși, domnul Julien face același lucru și domnul Werner face același lucru – ca să le spui oamenilor, cetățenilor despre ce este vorba în societate, în realitate”, a spus fondatorul Sociopol, pentru PSnews.
Nu în ultimul rând, întrebat de modul în care se raportează PRU la Partidul România Mare (PRM), formațiune cu care deseori lumea îl asociază, ca moștenitor ideologic, Palada a declarat:
„Asemenea discursuri și asemenea idei care să vorbească de nevoia de autonomie a Româniie, o găsiți și la Partidul Național Liberal în 1918 „prin noi înșine”, le găsiți și la PSD în 2016. Noi suntem foarte bucuroși că, de câteva luni de zile, ce zice PRU-ul dimineața preia PSD-ul seara. E absolut aceeași idee, înseamnă că dânșii sunt convinși de justețea discursului nostru și a ceea ce propunem românilor și iată că un partid mare preia aceste idei. În consecință, atâta timp cât un corp politic, un partid politic preia ideile necesare pentru societate, nu ne deranjează faptul că se numește PRM sau PNL sau PSD sau CIA. Numai că CIA nu o să facă chestia asta, probabil că o să propună ideile necesar epentru poporul american”, a conchis Mirel Palada.

palada, acest pseudo… analist, pupinpontist, azi la R-otv, a mancat 15 minute din c…fundul lui iohannis, care fiind mare, ii va tine de foame pana la alegeri… pru-ul nu trebuie sa mai faca nimic, castigand 25% din ce a mancat palada