Pambuccian, discuţii cu Iohannis despre securitate: „Poate ar fi mai bine…”
Liderul grupului minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a declarat miercuri că ar fi mai bine, „poate”, să existe o comisie unică de control parlamentar asupra serviciilor de informații.
„A fost o discuție foarte bună și aplicată. Grupul parlamentar al minorităților naționale a fost de acord cu acest calendar al propunerilor. Sunt chestiuni de detaliu care, în momentul în care legislația va intra în Parlament, le vom semnala, dar în linii mari ne-am exprimat acordul și în legătură cu structura și calendarul celor două pachete legislative”, a spus Pambuccian, la finalul consultărilor cu președintele Klaus Iohannis pe tema legilor securității naționale.
Întrebat dacă ar trebui să există un control parlamentar mai eficient al serviciilor de informații, acesta a spus că pe acest subiect sunt multe propuneri diferite.
„Noi am fi de acord cu o asemenea formulă. De fapt, am fi de acord și cu o formulă mai simplificată, pentru că avem în momentul de față trei comisii care se ocupă de controlul acesta parlamentar. Poate ar fi bine să existe o comisie unică”, a menţionat Varujan Pambuccian, potrivit agerpres.ro.
