Skip to content
Coronavirus

Pandemia de incompetență: prima victimă – conducerea politică

Inquam Photos / Octav Ganea

Dacă coronavirusul ne-a învățat ceva dincolo de nevoia unei igiene atente, aceea e că prima victimă a unei pandemii este conducerea politică. În niciun moment din ultimii 75 de ani liderii mondiali nu au mai reușit să eșueze așa cum o fac acum, se arată într-o articol semnat de Matthew Karnitschnig pe Politico.

De la Beijing la Bruxelles, de la Roma la Washington și Londra politicienii nu doar că nu au reușit doar să se ridice la nivelul așteptărilor, dar ei s-au angajat și într-un joc periculos de a nega realitatea, lucru care a costat nenumărate vieți omenești. Chiar dacă medicii au avertizat de săptămâni întregi că focarul ar putea exploda, liderii politici, în special cei din Occident, nu au făcut prea mult pentru a-i opri avansul.

La fel ca virusul însuși, a cărui origine o reprezintă orașul chinez Wuhan, strategia politică dominantă pentru confruntarea crizei a fost „made in China”. Puțini s-ar fi putut aștepta la o conducere inspirată din partea președintelui american Donald Trump, care a respins coronavirusul drept „farsă” a democraților, prezicând că va dispărea „ca un miracol”.

Solidaritate cu aliații? Mai gândește-te. Trump a introdus interdicția ca europenii să intre în SUA (decizie pe care a anunțat-o, fără măcar un apel telefonic de curtoazie către liderii UE), încercând în prealabil să cumpere un vaccin de la un producător german, urmând să-l folosească doar în Statele Unite. Ironia face ca administrația Trump să fi hotărât anterior să nu folosească testul de coronavirus dezvoltat în Germania, alegând în schimb să dezvolte propria versiune. Decizia a creat întârzieri masive în testele din S.U.A., permițând „virusului străin”, așa cum îl numește Trump, să se răspândească fără restricții. Coreea de Sud testează mai multe persoane pe zi decât în ​​SUA în total în săptămânile de la începutul focarului. Totuși, acest fiasco nu l-a împiedicat pe Trump să afirme în mod fals săptămâna trecută că „testarea a mers foarte bine”.

Președintele brazilian, Jair Bolsonaro, care l-a cunoscut pe președintele american săptămâna trecută în Florida. Acesta a caracterizat panica coronavirusului drept o „fantezie” alimentată de media. O zi mai târziu, acesta era testat pozitiv cu coronavirus. Dacă există un lider care ar trebui să recunoască gravitatea momentului istoric și să se ridice la înălțimea lui precum a făcut-o cu ani în urmă predecesorul său, Winston Churchill, acela este premierul britanic Boris Johnson. Dar în loc să ofere „sânge, trudă, lacrimi și sudoare”, Johnson răspândește și mai multă panică.

Dar cum rămâne cu Angela Merkel? Până la urmă, criza este specialitatea liderului german. De la criza financiară din 2008 până la criza refugiaților din 2015, Merkel a prosperat în perioade de instabilitate cronică. Asta până acum. Cancelarul german, venerat de unii drept „liderul lumii libere”, a lăsat conducerea pandemiei ministrului ei de sănătate, Jens Spahn. În lipsa unei direcții politice clare, mulți germani au fost convinși până în această săptămână că focarul nu va fi mai rău decât o gripă sezonieră. O imagine similară a apărut în mare parte a Europei. După săptămâni ignorarea a crizei, liderii din Franța până în Austria au fost nevoiți să impună limite serioase cetățenilor lor, din cauza exploziei.

Deși membrii UE ar trebui să-și adapteze strategiile de coronavirus în funcție de cerințele locale, diversitatea abordărilor din regiune sugerează o coordonare aproape inexistentă. Iar cine spera ca președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să găsească o cale coerentă în lupta cu coronavirusul, a fost dezamăgit. În timp ce guvernul italian impunea restricții severe și piețele bursiere se topeau, von der Leyen a apărut în fața presei pentru a se lăuda cu primele sale 100 de zile în funcție. Ca un elev nerăbdător care dorea să arate lumii cât de bine se pregătise pentru discursul ei, von der Leyen părea aproape jignită că reporterii o forțau să abordeze subiectul coronavirusului.

„Echipa de răspuns la coronavirus” a Comisiei are situația sub control, a insistat ea, adăugând că „ne întâlnim o dată pe săptămână”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *