PSD a ajuns într-un paradox cauzat de decalajul dintre partid şi preşedintele lui, Victor Ponta. Remarcile îngrijorătoare ale unui cercetător
Într-un interviu pentru transilvaniareporter.ro, sociologul Vasile Dâncu a pus în balanţă scorul din sondaje al PSD (40%) cu cel al liderului social-democrat Victor Ponta (30%), dând de înţeles că acest lucru s-ar datora politicilor economice bine primite implementate de Guvern, bine văzute de populaţie, independent de problemele lui Ponta (în special cele din justiţie), care i-au erodat imaginea.
„PSD se găseşte într-o situaţie paradoxală. Pe de o parte, avem un scor al partidului care este de peste 40% în ultima vreme, într-o stabilitate care ne şochează şi pe noi sociologii. Are un profil de partid de stânga prin rezultate, nu prin ideologie: reducerea CAS, pensii mai mari, amnistie fiscală pentru micii datornici. Toate acestea au produs o emulaţie populară şi un sprijin popular care fac ca partidul să evolueze prima dată în istoria lui independent de încrederea în lideri. În acest moment, PSD are un lider informal, care este Liviu Dragnea, şi, dincolo de asta, evoluează prin rezultatele guvernării şi prin eforturile organizaţiilor locale. Nu mai sunt nici baronii locali despre care se spunea înainte că ţin partidul, pentru că cei mai mulţi au ajuns acum într-o situaţie care dezavantajează. Cu toate că Victor Ponta se află undeva la sub 30% încredere, PSD depăşeşte 40% intenţie de vot. Deci, este o disjuncţie între leadership şi evoluţia partidului. Cu siguranţă că din punctul acesta de vedere, chiar dacă partidul pare că rezistă, e nevoie de mesajul liderilor, e nevoie să-şi clarifice poziţia pe scena politică, rămâne la putere sau trece în opoziţie”, a declarat Dâncu.
În acest context, el a sugerat că, în acest context, conducerea PSD ar trebui să-l debarce pe Ponta.
„Eu cred că leadershipul trebuie să dea în acest moment mesajele adecvate şi să taie coada câinelui, cum se spune”, a punctat sociologul.
Pe de altă parte, Vasile Dâncu a observat că, în ciuda unor opinii pesimiste, PSD reuşeşte să se conserve.
„Cred că PSD în acest moment nu este aşa cum spun unii, în cădere liberă, ci a găsit resurse de a se conserva. E un fenomen foarte interesant, o mare stabilitate în ultima vreme a unui partid, cu toate că sunt inculpaţi foarte mulţi lideri locali şi centrali. E un fenomen care, sociologic vorbind, e destul de interesant şi nu este uşor de înţeles, pentru că eram obişnuţi ca partidele să evolueze alături de liderii lor. PSD a coborât foarte mult în timpul scandalului mătuşa Tamara, de exemplu (legat de Adrian Năstase – n.r.). Deşi în momentul acela avea o garnitură de lideri locali sau naţionali importantă, PSD a coborât după liderul din acel moment. De data aceasta, partidul rezistă. Asta înseamnă, pe de o parte, că electoratul român începe să se îndepărteze de actualul tip de leadership şi că începe să se uite mai puţin la ideologii şi discursurile liderilor şi să caute resurse interne, în teritoriu, în propria viaţă. Un fel de individualism politic, să spunem aşa, pentru a face politică mai departe. Cred că oamenii simt că PSD este într-un moment mai greu din punct de vedere al leadershipului şi atunci cumva se adună în jurul unor probleme locale sau în jurul unor speranţe”, a comentat cercetătorul.
Întrebat dacă acest lucru este un semnal pentru PSD că trebuie să-şi schimbe liderii, Vasile Dâncu a admis că un astfel de proces poate avea loc „prin mijloace penale”, dar şi în urma unor crize.
„Schimbarea liderilor nu se poate produce artificial. Sigur că schimbarea liderilor se poate produce prin mijloace penale, să zicem, adică având justiţia ca instrument, dar schimbarea liderilor se produce şi într-o manieră naturală. În filosofia politică există şi lideri de criză. Crizele sunt momente importante pentru partidele politice pentru că produc lideri noi, revalidează sau validează lideri vechi şi pot produce chiar schimbări de orientare politică şi schimbări în structura de solidaritate internă. Aceasta poate să fie una mecanică, dată de congrese etc, dar când ele nu au loc, se caută solidarităţi organice în jurul unor lideri naturali sau chiar a unor lideri conjuncturali care se nasc într-un anumit moment. Cred că în momentul acesta, cu sau fără voia leadershipului oficial al partidului, oamenii încep să caute şi să nască un alt tip de leadership. Dacă structura oficială a partidului nu va oferi un leadership natural, un leadership validat în partid, atunci se vor naşte lideri de criză, pe care oamenii îi vor selecţiona. Ar putea să fie o modalitate de însănătoşire a partidului şi de a găsi formule de a merge mai departe”, a explicat Vasile Dâncu.
Totodată, sociologul a ţinut să-l critice pe Victor Ponta pentru că a plecat în Turcia şi lipseşte prea mult, şi că, în general, după pierderea alegerilor, „nu a reorganizat solidaritatea internă din partid în jurul unor noi valori, a unor oameni noi”.
„Victor Ponta a greşit în primul rând că, după pierderea alegerilor, nu a mai dat semnale consistente, nu a organizat, nu a reorganizat solidaritatea internă din partid în jurul unor noi valori, a unor oameni noi. Trebuie să dai o explicaţie, pe de o parte, iar pe de altă parte, trebuie să găseşti şi o nouă structură care să funcţioneze. Este nevoie de un congres în asemenea momente, este nevoie de schimbare. În al doilea rând, Victor Ponta ar fi trebuit să rămână în mijlocul partidului, să rămână în postul de guvernare. Indiferent de accidente, este nevoie de lider, mai ales în momentele grele. În al treilea rînd, delegarea puterii a făcut-o ţinând cont de o logică organizaţională, nu ţinând cont de o logică politică. O logică politică i-ar fi cerut să găsească un vicepremier din partidul majoritar de la guvernare. Ce a făcut premierul a corespuns unei logici de moment, singurul vicepremier era Gabriel Oprea, un bun gospodar, cunoscut pentru forţa de a gestiona situaţii de criză, dar pe de altă parte în interiorul partidului există o reacţie care se amplifică”, a detaliat Dâncu.
