Un paraşutist militar a decedat, marţi seară, într-un accident produs în timpul unui exerciţiu de paraşutare pe Aerodromul Clinceni.
Potrivit unui comunicat de presă al MApN, trimis redacției PSnews, accidentul a avut loc în jurul orei 19.00, în timpul executării manevrelor de aterizare.
La fața locului i s-a acordat primul ajutor, iar o echipă SMURD l-a preluat în scurt timp. Militarul a fostr transportat la Spitalul Universitar de Urgență București unde, cu toate eforturile medicilor, a decedat.
Stabilirea circumstanțelor producerii accidentului a căzut în sarcina Parchetului Militar. Potrivit procedurilor legale, aflate în vigoare, comandantul unității a ordonat constituirea unei comisii interne de anchetă.
Variantele cu privire la producerea accidentului s-au înmulțit imediat. Surse din rândul militarilor au susșinut că
parașutistul bucureștean a executat marți un salt cu un complet performant de parașutare, tip aripă, respectiv o parașută specială pentru desant, care poate depăși viteza de 150 de kilometri pe oră la aterizare. Sunt manevre de încetinire, spun cunoscătorii, și de aceea le este inexplicabilă lipsa de reacție a caporalului Cristinel Jianu.
Cristinel Jianu era un parașutist experimentat, fiind membru al Asociației Șoimii din Buzău, o echipă de parașutiști de elită din rândul militarilor, iar în ultimii ani, pe lângă cariera militară, avea contract și cu fabrica de parașute Condor SA, ca parașutist de încercare. A scăpat cu viață în urmă cu peste un deceniu dintr-un incident asemănător, la aterizarea pe aerodromul Boboc, când a a vut contact violent cu solul.
De data aceasta, aterizarea i-a fost fatală. Nu este exclus ca la originea tragediei să fie o cauză medicală însă de stabilirea circumstanțelor producerii accidentului se ocupă Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, comandantul unităţii a ordonat constituirea unei comisii interne de anchetă.
Caporalul Cristinel Jianu, în vârstă de 45 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naționale din anul 2015. Era căsătorit și avea un copil.
Miercuri, 24 mai, la ora 8.15, vor fi organizate în unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a caporalului Cristinel Jianu.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este alături de familia îndoliată și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe familiei militarului căzut.
