Procurorii instrumentează în ritm alert dosarul deschis în urma violenţelor care au avut loc la mitingul de vineri 10 august.
Programul de relaţii cu publicul la Parchetul Militar a fost prelungit, putând fi depuse plângeri şi în weekend, iar de luni se vor face acte de urmărie penală, inclusiv primirea de plângeri sau denunţuri, la sediul Ministerului Public, după cum au precizat reprezentanţii instituţiei potrivit adevărul.ro.
Până ieri au fost depuse 238 de plângeri la Parchetul Militar, unde au avut loc şi 106 audieri.
„În urma activităţilor desfăşurate în cursul zilei de 17 august 2018, în dosarul privind anchetarea evenimentelor ce au avut loc cu ocazia mitingului organizat în Bucureşti, zona Piaţa Victoriei, în data de 10.08.2018, evenimente care au avut ca rezultat rănirea mai multor persoane, numărul plângerilor înregistrate a ajuns la 238, fiind efectuate până în prezent 106 audieri. Sunt în curs de desfăşurare activităţi investigative pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violenţelor, inclusiv din rândul forţelor de ordine”, a precizat vineri seară Ministerul Public.
În ceea ce priveşte programul din din acest week-end, Parchetul Militar a anunţat că plângerile se pot înregistra între orele 9.00 şi 14.00 atât sâmbătă cât şi duminică.
