Parlamentarii vor beneficia de noi sporuri în urma trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat, în timp ce majoritatea bugetarilor se plâng că salariile lor s-au diminuat în urma aplicării acestei modificări.
Conform antena3.ro, cel mai mare spor este cel al Secretarului General al Guvernului, Ioana-Andreea Lambru, de 3000 de lei, pentru condiții vătămătoare. Acesta este urmat de directorul general care are un plus peste salariul de bază de 2300 de lei.
De sporuri de până la 700 de lei mai beneficiază și ghidul, bucătarii, cofetarii și ospătarii ce lucrează la Parlament. Pe lângă aceste sporuri, parlamentarii mai au parte de o serie de beneficii, precum șofer personal sau chiar curier. Consilierii parlamentari au și ei salarii substanțiale, de 7600 lei, pe când șefii de cabinet se bucură de câștiguri de 4300 de lei pe lună, mai adaugă sursa citată.
