Skip to content
Politică

Partidul Colectiv se înființează la Timișoara

Un tânăr din Timișoara intenționează să înființeze Partidul Colectiv.

Iniţiativa îi aparţine unui tânăr absolvent al Facultăţii de Drep, care nu e străin de politică, fiind fost membru al PC şi, mai apoi, al PNL.

Iniţiatorul Partidului Colectiv este Cosmin Mirişan, în vârstă de 28 de ani, absolvent al Facultăţii de Drept din Timişoara, manager general la o firmă de consultanţă , spune că această formaţiune politică se vrea o reacţie a oamenilor la umilinţele şi la corupţia din ultimii ani: „Ideea are la bază nevoia oamenilor de a scăpa de corupţie, şi cum nu e foarte uşor de scăpat de corupţie şi de mafia politică, trebuie creată o entitate solidă, care măcar să pună o presiune constantă pe acest mediu viciat, dacă nu chiar să vină cu candidaţi noi şi transparenţi din rândul cetăţenilor de rând sau din rândul elitelor care tocmai din cauza corupţiei au ales să nu se implice”, a spus Mirișan, citat de timpolis.ro.

Cosmin Mirişan mai spune că, în momentul de faţă, toţi cei care au creat pagini şi grupuri pe aceasta temă, pe reţelele de socializare, şi mai ales cu această denumire, lucrează pentru a fuziona toate paginile din mediul online.

De asemenea, acesta a anunțat că partidul vrea să menţină presiunea pe clasa politică până se organizează, „iar dacă reuşim să punem pe picioare o formaţiune politică nouă şi transparentă, să îi îndepărtăm în mod democratic la alegeri”.

Cosmin Mirişan a fost preşedintele organizaţiei de tineret al Partidului Conservator Timiş, condus de Maria Grapini, a fost o perioadă membru PNL, spre care a migrat în septembrie anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *