Grupurile politice europene au format un aşa-numit „cordon sanitar” pentru a impiedica partidul anti-european şi de extremă-dreapta francez, condus de Marine Le Pen, să ia parte la procesul de decizie privitor la ocupanţii funcţiilor cheie din Parlamentul European, relatează Euractiv.
„Cordonul sanitar” a fost format din cauza faptului că „Adunarea Națională”, condusă de Marine Le Pen, a obţinut un număr de 22 de locuri în Parlamentul European – dintr-un total de 72 de locuri, câte are Franța.
Practica „cordonului sanitar” fiind utilizată pentru prima dată în Belgia, în anii 90′, şi a fost de la bun început menită să ducă la izolarea partidelor de extremă-dreapta.
Nu toţi europarlamentarii sunt, însă, siguri că un „cordon sanitar” este cel mai democratic instrument pentru a combate „Adunarea Națională”.
„Sunt împărţit cu privire la acest ‘cordon sanitar’. Cu toate acestea, atunci când am văzut atitudinea Adunării Naţionale în timpul sesiunii de deschidere… a fost un spectacol trist. Aceşti oameni nu vor să joace după regulile instituţiei”, a precizat un europarlamentar francez.
Oficialul european făcând referire la momentul de pe data de 2 iulie, în care mai mulţi europarlamentari s-au întors cu spatele atunci când a fost intonat imnul Uniunii Europene în plen. Europarlamentarii „Adunării Naţionale” nu s-au întors cu spatele (aşa cum au făcut cei ai Partidului Brexit), ci nu s-au ridicat în picioare.
De-a lungul timpului, „Adunarea Naţională” (ca şi Marine Le Pen) au dat dovadă de o retorică profund anti-europeană, populistă şi anti-imigraționistă. Ba la un moment dat făcând front comun cu liderul partidului italian „La Liga”, Matteo Salvini (un alt anti-european).
În plus, au existat mai multe zvonuri cu privire la faptul că această formaţiune politică ar fi primit finanţare din partea Federaţiei Ruse.
